Constantin Bragă, bărbatul din Stoeneşti care şi-a ucis cu sânge rece o colegă de serviciu, nu regretă absolut deloc fapta comisă. Asta le-a declarat judiciariştilor şi procurorului după ce a fost capturat. Iniţial, individul a fost dus la spital pentru că băuse antigel şi a fost nevoie de intervenţia medicilor ca să-i salveze viaţa. Apoi, în prima noapte a fost internat sub pază la secţia de psihiatrie. Ieri, medicii i-au făcut externarea, iar anchetatorii l-au prezentat judecătorului de drepturi şi libertăţi de la Tribunalul Argeş cu propunerea de arestare. Analizând probele administrate, magistratul a dispus arestarea preventivă pe o perioadă de 30 de zile pentru infracţiunea de omor. Decizia nu e definitivă şi poate fi contestată. Pe scurt, aşa au evoluat lucrurile în ultimele trei zile în ceea ce-l priveşte pe Bragă.
Era liniştit
Vă reamintim că, duminică la prânz, Elena Vătăşescu, de 48 de ani, Gladiola cum o alintau familia şi prietenii, a fost descoperită fără viaţă în spatele tejghelei de la magazinul „Meşterică fără frică” din satul Coteneşti, unde lucra ca vânzătoare. Femeia fusese înjunghiată de vreo 20 de ori în gât şi în zona feţei, iar anchetatorii au stabilit că principalul suspect era Constantin Bragă, de 44 de ani, manipulant la acelaşi magazin. Din primele date rezultă că mobilul crimei l-a constituit faptul că femeia a refuzat avansurile făcute de individ. Criminalul a fost găsit în pădure, iar printre cei care porniseră în urmărirea lui s-a aflat şi Ion Marin, primarul din Stoeneşti. „Mai întâi l-au încolţit câinii ciobanilor de la stâna aflată la marginea satului, apoi am sosit noi. Mi-a zis că nu îi pare rău, a recunoscut tot şi era foarte liniştit şi senin. El mai făcuse puşcărie, iar patronul care l-a angajat a vrut să îi dea o şansă, să îl integreze în societate. Şi el ce-a făcut? A omorât femeia asta nevinovată”, spunea primarul. Ajuns în faţa procurorilor, Bragă şi-a menţinut neschimbată atitudinea. A recunoscut totul de parcă era vorba despre altcineva şi chiar a cerut să se consemneze că… nu regretă. Se vede că omul e obişnuit cu puşcăria, unde mai stătuse vreo 17 ani pentru viol şi tâlhărie. De data asta riscă până la 25 de ani de închisoare.
S-au făcut stăpâni pe domeniul public
Ziua de duminică a avut şi momente tensionate, pentru că jurnaliştii prezenţi la faţa locului au fost atacaţi de patronul magazinului unde s-a petrecut crima, dar şi de persoane din anturajul acestuia şi al victimei.
Agresorii au făcut tot posibilul să-i împiedice pe ziarişti să-şi exercite profesia, deşi aceştia se aflau pe domeniul public. Pe lângă încercările de a le sparge camerele de luat vederi sau aparatele foto, trei turbulenţi l-au lovit şi l-au trântit la pământ pe cameramanul unui post de televiziune din Câmpulung. Cu un tupeu ieşit din comun, agresorii susţineau că strada îi aparţine… patronului de la „Meşterică fără frică”, pentru că d-aia plăteşte taxe şi impozite la primărie. Ca să vezi cât îi duce mintea pe unii. Mai degrabă am pune agresivitatea patronului pe seama faptului că, potrivit anchetatorilor, Bragă lucra fără forme legale de angajare şi nu-i pica deloc bine să se afle această situaţie. A fost nevoie de intervenţia câtorva poliţişti pentru a aplana conflictul, dar în ceea ce ne priveşte, credem că lucrurile nu trebuie să se oprească aici. Dimpotrivă, considerăm necesar ca tânărul cameraman să depună plângere împotriva celor care l-au atacat, iar poliţia să-şi facă datoria. Altminteri, orice neisprăvit se crede stăpân pe ce nu-i aparţine şi poate călca în picioare demnitatea semenilor.
V.N