După cum v-am informat în ediţia de ieri a ziarului nostru, Ion Crăciun, de 60 de ani, din Davideşti, a fost găsit în stop cardio-respirator stând pe un scaun dintr-o bucătărie de vară, având o plagă tăiată la gât şi cinci leziuni produse prin înjunghiere în piept.
Poliţiştii de investigaţii criminale şi procurorul de caz au stabilit că sexagenarul fusese victima unei infracţiuni de omor. În scurt timp, anchetatorii au identificat un alt bărbat, vecin cu victima, care este principalul suspect în comiterea faptei. Este vorba despre Nicolae Căciulă, de 61 de ani, care a fost ridicat şi dus la audieri. Acesta era atât de beat – oamenii legii au constatat că avea o concentraţie de 1,43 mg/l de alcool pur în aerul respirat – încât părea rupt de realitate şi cerea să fie lăsat să coboare din maşina poliţiei. Reţinut 24 de ore pe bază de ordonanţă, bărbatul a fost prezentat ieri Tribunalului Argeş, iar magistraţii au emis împotriva sa mandat de arestare preventivă pentru 30 de zile.
Vă reamintim că, duminică spre prânz, între cei doi a avut loc un conflict pe fondul consumului de alcool. În scurt timp, cearta a degenerat în acte de violenţă şi, considerând că Ion a făcut remarci nepotrivite la adresa soţiei sale, Nicolae a pus mâna pe un cuţit şi şi-a ucis amicul de pahar. În timpul audierilor acesta a recunoscut că s-a certat cu vecinul său, dar susţinea că nu a comis nicio crimă. Bărbatul a fost încarcerat.