Procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Argeş au dispus trimiterea în judecată, în stare de arest preventiv, a celor trei criminali de la Stoeneşti, satul Valea Bădenilor. Aceştia sunt fraţii Pavel Laurenţiu Durleci, de 20 de ani, şi Doru Vasile Durleci, de 24 de ani, care împreună cu tatăl lor, Dorel Durleci, de 48 de ani, au ucis cu sânge rece trei oameni din aceeaşi localitate. Ei vor fi judecaţi pentru omor calificat, tentativă la omor calificat şi violare de domiciliu şi riscă să fie condamnaţi la închisoare pe viaţă. Culmea, dând dovadă de un tupeu nemaipomenit, zilele trecute împricinaţii le ceruseră judecătorilor Curţii de Apel Piteşti să-i pună în libertate, dar acţiunea a fost respinsă.
Triplu asasinat
Vă reamintim că, pe la ora 1.30 a nopţii de 13/14 aprilie, fraţii Durleci şi tatăl lor i-au ucis cu bestialitate pe Laurenţia Durleci, de 17 ani, concubina lui Pavel Laurenţiu, pe tatăl acesteia, Filip Tinca, de 37 de ani, şi pe bunicul fetei, Pavel Durleci, de 57 de ani, acesta fiind primul triplu asasinat comis în Argeş. Motivul măcelului este legat de copilul rezultat în urma relaţiei de concubinaj dintre Laurenţiu şi Laurenţia (deşi aceştia erau veri de gradul al doilea), pe care bărbatul a refuzat să-l recunoască. El a fost dat în judecată de mama fetei şi atunci tânărul a ameninţat că se va răzbuna crunt.
Crima a fost premeditată
Potrivit prim-procurorului Marius Ştefan, cei trei au premeditat crima. Fraţii au plecat de acasă înarmaţi cu trei cuţite, iar tatăl lor cu un topor. După comiterea faptei, în urma căreia mama Laurenţiei a scăpat doar cu tăieturi pe braţe şi a reuşit să fugă ţinându-şi strâns la piept nepoţica, asasinii s-au întors acasă, şi-au schimbat hainele şi au plecat. Ei au fost prinşi după circa o oră într-un filtru rutier instalat la intrarea în Dragoslavele.
Val. NICOLAU