Scriu. Dar la ce bun? Mă uit în jur. Cad cărţile pe mine. Din bibliotecă. Din cea de la redacţie, de acasă, de la ţară. Cărţi, cărţi şi iar cărţi. Idei, voluptăţi intelectuale, arderi, credinţe, cutremurări, frământări. Şi…
Probabil vă întrebaţi şi unii dintre dv., ca şi mine: la ce bun? Noile generaţii par să nu mai citească. Desigur, cărţi, presă, căci, altminteri, se exprimă şi comunică mai abitir ca noi. Nu prin galaxia Gutenberg, ci prin asta a internetului. Nu mai e nevoie de pădure ca să fabrici hârtie. Probabil că şi din acest motiv pădurea, la noi, este tăiată masiv şi aberant. Cu şi fără ştirea celor puşi s-o păzească.
Bun, bun, înţeleg, nu ne mai trebuie pădure pentru hârtie, dar ne trebuie pădure ca să respirăm prin plămânii ei, fiindcă ea fabrică oxigenul. Ne trebuie copaci ca să ţină locului pământul, să nu-l spulbere şuvoaiele de apă care se formează la ploile torenţiale. Tot mai torenţiale, fiindcă, tăind pădurea, omul a stricat şi clima. Nu mai plouă normal, aşezat. Plouă anapoda, fiindcă a fost alterat echilibrul ecologic. Prin industria cu care ne-am mândrit o vreme, am aruncat spre cer „jdemii” de tone de noxe care se întorc revanşard asupra noastră, odată cu ploile de primăvară, de vară şi de toamnă. Se întorc şi ne plătesc cu vârf şi îndestat, ca răspuns la tragediile ecologice pe care le-am provocat.
Şi atunci de ce – inconştienţi – masacrăm pădurea cu o furie greu de conceput? Ce avem cu ea? De ce ne tăiem craca de sub picioare? Doar pentru că vor să facă unii bani. Bani cu nemiluita. Bani ca-n sistemul occidental unde domneşte, înainte de toate, „totalitarismul financiar”, ca să-l cităm pe Alexandr Zinoviev, care în cartea sa „Occidentul” scrie despre belele pe care le aduce lumea capitalului văzut ca un fetiş.
Bani care nu aduc mereu fericirea, ci şi nenorocirea, dacă ne uităm mai bine în jur. „Puterea totalitarismului banilor îi forţează pe oameni la o activitate mai intensă – (de tăiat la ras pădurea nu?! – n.n.) – şi obligă societatea la un metabolism şi mai intens”. Atât de intens, încât statisticile ne avertizează că, în fiecare oră, la noi, se taie ilegal trei hectare de pădure. Ilegal, dar cu acordul tacit al pădurarilor, silvicultorilor, primarilor, poliţiştilor, politicienilor. Acord recompensat, desigur, de „băieţii deştepţi” cu bani. Care nu sunt pedepsiţi, fiindcă au bani să-i cumpere şi pe cei care lucrează în justiţie.
De câte ori merg la ţară, aud vuiet de drujbă. Şi-n sat, dar şi-n pădure. Se taie într-o veselie spre îmbogăţirea companiilor de procesare a lemnului. Se taie, de cele mai multe ori, ilegal, fraudulos, păgubos. Pădurarii se prefac că dau amenzi, poliştii la fel, politicienii dezbat gravitatea problemei în parlament, la televizor ori în ziar. Rezultatul? Se taie şi mai abitir. Şi mai în draci, cu toate metodele de teledetecţie, cu toată supravegherea video, cu toate legile făcute… ca să poată jefui criminalii de păduri.
Drujbe, ţapine, gatere, excavatoare, buldozere, trailere. Toate toacă şi cară pădurea. La ras! Ce-i drept, rămâne şi ceva în urmă. Un dezastru! Provocat de alunecările de teren, de inundaţii. Pământ răscolit, şanţuri adânci, mormane de crengi, poieni răvăşite. Rămâne mai ales gustul amar pentru cei care iubesc pădurea şi-i caută cărările de altădată. Rămâne, ca un avertisment pentru generaţiile de azi şi ca un „testament” pentru cele de mâine, Raportul Curţii de Conturi a României: 366.000 hectare defrişate, cu o pagubă de 5 miliarde euro.
Scriu şi mă uit la bibliotecă. Rafturi de cărţi. Cărţi care cuprind şi reguli economice şi precepte morale. Ba chiar şi avertismente! La ce bun, de vreme ce astăzi nu cartea este lucrul cel mai de preţ, ci teancurile de bani din seiful băncilor şi al celor îmbogăţiţi din jaful aurului verde? Mă mângâi totuşi cu ideea că, dacă banul nu este altceva decât o iluzie, înţelepciunea din carte rezistă şi la foc, şi la corupţie, şi la prejudecăţile pe care unii dintre noi îşi clădesc viaţa. Astăzi!
Răsfoiesc cartea lui Zinoviev şi-mi răsare în ochi un rând subliniat cu ani în urmă: „capitaliştii cumpără puterea de stat, iar aceasta le slujeşte” (pag. 123). O fi adevărat? De asta se pot jefui aşa de uşor pădurile şi la noi?
Un Comentariu
Puiu pentru M.G.
Permiteţi-mi să mă-număr şi eu printre cei care astăzi vă vor adresa urări dintre cele mai frumoase! Eu vă doresc să fiţi sănătos şi apropiat de noi toţi, aşa cum aţi fost şi până acum.
La mulţi ani!