-
Forţe de intervenţie sunt şi acum în comună
Azi au continuat investigaţiile în dosarul tripulului asasinat de la Stoeneşti începute în noaptea de miercuri spre joi. Cei trei criminali, fraţii Laurenţi, de 20 de ani, şi Vasile Durleci, de 24 de ani, precum şi tatăl lor, Dorel Durleci, de 48 de ani, au fost aduşi la Tribunalul Argeş cu propunerea de arestare. Aseară, magistraţii au eliberat pe numele bestiilor cu chip de om mandate de arestare preventivă de 30 de zile pentru infracţiunea de omor. Când procesul va intra pe rolul instanţei, procurorii sunt decişi să ceară pentru indivizii care au ucis cu sânge rece trei oameni pedeapsa închisorii pe viaţă.
Au măcelărit o familie
După ce asasinii cu fost capturaţi, magistratul Marius Ştefan, prim-procuror al Parchetului de pe lângă Tribunalul Argeş, care în noaptea crimei a fost la Stoeneşti şi coordonează personal ancheta, a declarat: „S-a reţinut şi premeditarea faptei, aşa că vorbim despre omor cu premeditare. Au plănuit totul înainte. Au plecat de acasă înarmaţi, unul cu un cuţit, altul cu două cuţite, iar tatăl cu un topor. Unul dintre ei a încercat să scape, spunând că şi partea adversă era înarmată şi că l-ar fi rănit la mână. Are o tăietură la mână, dar pe care şi-a provocat-o singur în timp ce-şi lovea fosta soţie. Nu ne-a spus niciunul dacă îi pare rău, după ce au omorât o fată, pe tatăl acesteia şi pe bunicul ei”.
Soacra l-a dat în judecată
Vă reamintim că Laurenţiu Durleci a trăit în concubinaj cu Laurenţia Durleci, de 17 ani, ambii de etnie romă, care sunt şi veri de al doilea, iar din relaţia lor a rezultat un copil. După naştere, individul a pus ochii pe o puştoaică de 15 ani, de aceeaşi etnie, i-a dat papucii, cum se zice, Laurenţiei şi aceasta s-a dus la părinţi împreună cu fiica sa în vârstă de opt luni. Supărată că Laurenţiu nici nu recunoştea copilul, nici nu vroia să-i plătească pensie alimentară, Narcisa Tinca, mama fetei, s-a adresat instanţei de judecată. Chiar dacă magistraţii au respins acţiunea, întrucât sesizarea trebuia s-o facă Laurenţia, fostul ginere şi-a ameninţat soacra că se va răzbuna. La acel moment, nimeni nu s-a gândit că individul vorbeşte serios. Nici măcar agenţii postului de poliţie pe care, din câte am înţeles, îi anunţase chiar Narcisa Tinca.
Decişi să ucidă
Şi s-a ţinut de cuvânt. Pe la ora 1.30 a nopţii de miercuri spre joi, Laurenţiu Durleci, împreună cu fratele Vasile, de 24 de ani, şi cu tatăl său, Dorel, de 48 de ani, au intrat în casa familiei Tinca, peste fosta soţie a lui Laurenţiu şi peste părinţii ei. Înarmaţi cu cuţite şi cu un topor, bestiile au început să lovească orbeşte, cu intenţia clară de a ucide. Au lovit-o pe fată de aproximativ 15 ori, după cum spuneau ieri anchetatorii. Tot ei afirmau că aceasta ar fi încercat să se apere şi să protejeze copila de lângă ea, pentru că avea foarte multe plăgi tăiate la nivelul mâinilor. Se pare că, în timp ce era înjunghiată, Laurenţia a fost târâtă afară din casă până în uliţă. Următoarea victimă a fost tatăl tinerei, Filip Tinca, de 37 de ani, asupra căruia s-au abătut peste 20 de lovituri de cuţit. Omul a rămas fără viaţă pe pat. La un moment dat, mama Laurenţiei a sărit să-şi salveze soţul şi fiica, dar a fost şi ea rănită. Totuşi, femeia a reuşit să fugă şi să ia şi bebeluşul care se afla în casă. După ce s-au „răcorit”, criminalii s-au dus la casa lui Paul Durleci, de 57 de ani, bunicul Laurenţiei, care locuia pe aceeaşi uliţă. Cu aceeaşi bestialitate l-au înjunghiat şi pe acesta cu vreo 20 de lovituri de cuţit, după care au fugit peste dealuri. Omul s-a târât până la poarta casei, unde a rămas inconştient. Potrivit unor martori, Durlecii ar fi vrut să intre şi peste un văr de-al lui Laurenţiu, probabil tot cu intenţia de a-l ucide, însă n-au putut să deschidă poarta.
Îşi schimbasră hainele
Din datele de anchetă am aflat că după ceu au executat cu sânge rece trei oameni, asasinii s-au întors acasă, şi-au schimbat hainele şi au plecat. Între timp, localitate a fost împânzită de poliţişti, mascaţi şi jandarmi, care au avut misiunea să menţină ordinea şi să preîntâmpine orice eveniment violent, precum şi de a-i captura pe criminali. Aceştia au fost prinşi după circa o oră într-un filtru rutier instalat la intrarea în Dragoslavele, unde ajunseseră cu maşina aparţinând unei rude de-a lor. Încătuşaţi pe loc, criminalii au ajuns la Piteşti pentru audieri sub escorta mascaţilor. Iar anchetatorii spuneau că e prima dată când în judeţ este comisă o triplă crimă.
Ţinând cont de vechea duşmănie existentă între familiile Tinca şi Durleci, în satul Valea Bădenilor, care e ca un butoi de pulbere gata să explodeze, autorităţile au decis ca timp de câteva zile forţe de intervenţie să rămână în localitate, pentru a descuraja orice stare conflictuală.
Val Nicolau