Ieri, poliţiştii Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate (BCCO) Piteşti au efectuat percheziţii la trei instituţii publice din Argeş şi una la o instituţie din alt judeţ. Instituţiile vizate în judeţul nostru sunt sediile Administraţiei Finanţelor Publice Argeş, Vama Piteşti şi Direcţia Fitosanitară, iar cercetările se referă la evaziune fiscală, spălare de bani şi delapidare. Din primele informaţii se pare că nu există indicii din care să rezulte că angajaţi ai acestor instituţii ar fi implicaţi în dosar.
Percheziţii în nouă judeţe şi în Capitală
Descinderile au avut loc cu puţin înainte de ora prânzului, când procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism (DIICOT), împreună cu ofiţeri de poliţie judiciară din cadrul BCCO Piteşti, au efectuat 42 de percheziţii pe raza judeţelor Argeş, Buzău, Satu-Mare, Bacău, Neamţ, Bistriţa-Năsăud, Sălaj, Constanţa şi Dâmboviţa, precum şi în municipiul Bucureşti. 15 au avut loc la domiciliile unor persoane fizice, 23 la sediile şi punctele de lucru ale unor societăţi comerciale şi alte patru la sediile instituţiilor publice anterior precizate, pentru destructurarea unui grup infracţional organizat, specializat în comiterea infracţiunilor de evaziune fiscală, delapidare şi spălare a banilor.
Organizare pe paliere
Potrivit anchetatorilor, în cauză există suspiciunea rezonabilă că grupul cu pricina a fost constituit şi a funcţionat pe patru paliere. Pe primul palier se află doi cetăţeni turci, despre care se spune că sunt iniţiatorii şi liderii grupării, al căror rol era de a înregistra în contabilitatea societăţii comerciale pe care o administrau operaţiuni comerciale nereale de aprovizionare cu nucă în coajă şi cu miez de nucă, în scopul diminuării taxei pe valoarea adăugată şi impozitului pe profit datorat bugetului de stat. Un alt principal obiectiv al iniţiatorilor grupării a fost scoaterea din patrimoniul firmei pe care o deţineau şi însuşirea sumelor de bani ce reprezintă preţul mărfurilor menţionate pe facturile înregistrate în evidenţele contabile. Pe al doilea palier s-au situat administratorii a două societăţi comerciale cu sediile sociale în Buzău, respectiv în Brăila, care au avut rolul de a emite facturi fiscale fictive către societatea liderilor grupului infracţional organizat, unde erau consemnate operaţiuni comerciale care în realitate nu au fost efectuate.
Aparenţă de legalitate
Pentru a crea o aparenţă de realitate, de legalitate a operaţiunilor comerciale înregistrate în contabilitatea firmei administrate de către liderii grupului, administratorii societăţilor comerciale aflate pe cel de-al doilea palier au înregistrat în actele contabile presupuse operaţiuni de aprovizionare cu nucă în coajă şi cu miez de nucă de la alte firme, aflate pe cel de al treilea palier al grupului. În fine, pe ultimul palier al grupării infracţionale s-a situat un cetăţean român, al cărui rol era bine definit, şi anume acela de a retrage din conturile bancare ale societăţilor aflate pe al treilea palier sumele de bani provenite din comiterea infracţiunilor de evaziune fiscală şi delapidare. „În cauză se efectuează cercetări faţă de nouă suspecţi, persoane fizice, din care şase cetăţeni turci şi trei cetăţeni români, precum şi faţă de şapte suspecţi persoane juridice, pentru infracţiunile de constituire a unui grup infracţional organizat, evaziune fiscală, delapidare şi spălare de bani. La acest moment prejudiciul cauzat bugetului de stat este estimat la aproximativ 10 milioane lei”, se precizează într-un comunicat transmis de procurorii DIICOT.
Dosar deschis in rem
Lucrurile nu se opresc aici, întrucât în aceeaşi cauză s-a mai deschis un dosar şi a început urmărirea penală in rem (cu privire la faptă, n.r.) sub aspectul comiterii infracţiunii de folosire de acte nereale, constând în aceea că, vreme de vreo şase ani, mai exact în perioada 2010-2016, liderii grupului au prezentat la autoritatea vamală competentă, cu ocazia exportului de nucă în coajă şi miez de nucă în Turcia, documente din care rezultă că marfa exportată este originară din România ori din spaţiul comunitar, iar din investigaţii a reieşit că, în realitate, provine din Chile şi din Ucraina. În cursul după-amiezii de ieri, la sediul DIICOT Piteşti au fost aduşi nouă suspecţi şi zece martori, care urmează să fie audiaţi. Din primele informaţii, se pare că nu există indicii din care să rezulte că angajaţi ai vreunei instituţii publice din Argeş ar fi implicaţi în dosar.
Colaborare între forţe
Acţiunea a fost efectuată cu sprijinul Brigăzilor de Combatere a Criminalităţii Organizate Bucureşti, Constanţa şi Bacău, al Serviciilor de Combatere a Criminalităţii Organizate Bistriţa Năsăud, Buzău, Neamţ, Satu Mare, Dâmboviţa şi Sălaj, al Direcţiei Generale Antifraudă Fiscală, al Poliţiei Judeţene şi al Inspectoratului de Jandarmi Argeş, iar suportul de specialitate a fost asigurat de Serviciului Român de Informaţii, de Direcţia Operaţiuni Speciale şi de Direcţia de Informaţii şi Protecţie Internă din cadrul IGPR. Rămâne de văzut dacă şi câţi suspecţi vor fi reţinuţi în această cauză, care de pe acum se anunţă a fi una destul de complexă.
Val. NICOLAU
Foto: Adrian GOLESCU