Un bărbat din comuna Mihăiești, satul Drăghici, și-a omorât soția și fiul în vârstă de 15 ani în curtea bisericii. El le-ar fi aplicat mai multe lovituri de cuțit, în urma cărora ambele victime au decedat. Fiul adolescent a fost ucis chiar la ușa bisericii, pe trepte. Femeia a reușit să fugă până în curtea bisericii, dar a căzut și a murit într-o baltă de sânge.
Ulterior, agresorul a încercat să se sinucidă, însă a fost imobilizat de către polițiști, conform unor surse.
După o tentativă de sinucidere, autorul dublei crime de la Mihăești a ajuns, duminică, la Spitalul Județean din Pitești, fiind transportat de un echipaj al Serviciului de Ambulanța Argeș, în stare de semiconștiență.
Bărbatul prezenta o plagă deschisă la nivelul gâtului. După ce a fost evaluat de specialiștii din Unitatea de Primiri Urgențe, pacientul a fost dus în sala de operații. Potrivit reprezentanților spitalului, intervenția chirurgicală a decurs bine, iar după o noapte petrecută în ATI, pacientul a fost mutat în Secția ORL. Bărbatul este conștient, stabil, urmând să fie evaluat neurologic și psihiatric.