Un bărbat a fost găsit fără viaţă în propria gospodărie cu tăieturi la nivelul gâtului şi înjunghiat în piept, iar poliţiştii şi procurorul au stabilit că acesta fusese victima unei infracţiuni de omor pe fondul consumului de alcool. Suspectul, un vecin, a fost ridicat de anchetatori pentru audieri.
Zăcea inconştient pe scaun
Azi, în jurul prânzului, Ion Crăciun, de 60 de ani, din Davideşti, a fost găsit în stop cardio-respirator într-o bucătărie de vară, după cum s-a consemnat în documentele de constatare. Echipajul de ambulanţă care a sosit la locuinţa acestuia a constatat că bărbatul era aşezat pe un scaun şi avea o plagă tăiată la gât, precum şi mai multe urme de înjunghiere în piept. Deşi echipa medicală a încercat să-l resusciteze, eforturile au fost zadarnice şi s-a declarat decesul, context în care a fost sesizată poliţia judeţenă.
Un vecin, principalul suspect
La faţa locului a sosit o echipă operativă a Serviciului de Investigaţii Criminale Argeş, care a demarat cercetările sub coordonarea unui procuror de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Argeş.
Din primele date a rezultat că sexagenarul, pensionat medical, era divorţat, avea doi copii aşezaţi la casele lor şi locuia cu sora sa, care nu era la domiciliu. El a fost descoperit de un consătean care are o turmă de capre şi venise să vorbească ceva cu Ion. În scurt timp anchetatorii au identificat un alt bărbat, vecin cu victima, care este principalul suspect în comiterea faptei.
Este vorba despre Nicolae G., de 61 de ani, care a fost ridicat şi dus la audieri.
Au avut un conflict
Luat la întrebări de judiciarişti şi de procuror, împricinatul a declarat că a consumat alcool împreună cu Crăciun. De asemenea, el a spus că, la un moment dat, acesta ar fi făcut o remarcă nepotrivită la adresa soţiei sale, fapt care l-a enervat teribil pe musafir. În aceste împrejurări cei doi s-au luat la ceartă.
Agresorul a recunoscut că ar fi avut un conflict verbal cu victima, dar nu a amintit nimic referitor la faptul că cearta a degenerat în acte de violenţă. Anchetatorii au presupus că, furios la culme, Nicolae G., care în momentul când a fost ridicat de acasă încă era beat, l-a lovit cu cuţitul pe vecinul său pe care, după ce l-a tăiat la gât, l-a înjunghiat de mai multe ori în piept, una dintre lovituri fiind în imediata apropiere a inimii.
Trupul fără viaţă a fost trimis la Serviciul de Medicină Legală Argeş în vederea efectuării autopsiei. În cauză a fost deschis dosar penal pentru infracţiunea de omor, iar suspectul a fost reţinut 24 de ore şi încarcerat în arestul poliţiei judeţene. El urmează să fie prezentat instanţei de judecată cu propunerea de arestare preventivă.