Cinci sau șase tineri, câți se va dovedi că au fost, au pândit fetele de 14 – 17 ani, la ieșirea lor de la colegiu, și au înșfăcat una, au înghesuit-o în mașină, au dus-o undeva, într-un boschet, au dezbrăcat-o și violat-o în serie. După care, pe jumătate moartă, au părăsit-o…
Săptămânal, m-am mutat cu tot calabalâcul, arme și bagaje, vorbe și fapte, pe terenul digitalului. Mă adaptez, mă „abgradez” și eu, să fac față noului val de cititori care inundă presa electronică. Presă avidă de senzațional, de crimă, viol, sex, realitate nudă și crudă. Nu-i glumă, nu-i o virtualitate, ci o realitate căreia trebuie să-i facem față, fiindcă ăsta este viitorul. N-o spun prima dată, o spun de vreo 20 de ani încoace, de când maeștri ai genului s-au pronunțat tranșant că presa este în cădere liberă. Bine, bine, cade, dar unde se duce? Păi, se duce la pământ cea pe suport de hârtie, printată, și-și ia zborul tot mai avântat presa digitală.
Și se prăbușește, fiindcă cresc năucitor costurile tiparului, ale hârtiei, ale transportului și distribuției. Și nu le crește nimeni că vrea neapărat mai mult profit, ci doar pentru a supraviețui. Cât? Un timp, acolo, o lună – două, un an – doi. Și-apoi? Așa cum o facem și noi, de la 1 noiembrie, mereu pe online și o dată pe lună și pe hârtie, ca măcar atât cât au plătit abonamentele să fim alături și de dragii noștri de abonați, de cititori care ne-au urmărit cu o fidelitate exemplară. Le mulțumim, nu-i vom părăsi, ne vom strădui să onorăm cu onestitate și online-ul, și printul, spre corecta și completa informare a argeșenilor.
De ce sărim și mai mult acum, de la 1 noiembrie, din barca printului în cea a online-ului? Pentru că, suntem conștitenți, ne aflăm efectiv în „al treilea val” al lui Alvin Toffler, când se produc schimbări sociale fundamentale ale ritmului de viață. Covidul ne-a învățat să citim ziarul și pe telefon, că putem stabili cu angajatorul un „orar glisant” de lucru, alegând partea lui flexibilă, că până și familia se poate închega în 83 moduri (!?!) de viață.
Care viață – bagă de seamă, acum o sută de ani, simpaticul meu scriitor Matila Ghyka, în „Curcubeie” – s-a schimbat aiuritor de mult după Primul Război Mondial. Libertatea totală la publicare, haosul spiritual ce a urmat înfrângerii Reichului, tineretul se dădea la experiențe psihologice variate, orgii de alcool și marijuana. O nouă știință, sexologia, „își scoate capul hidos”, odată cu teoria „ondulației erotice” a lui Fuchs ale cărei unde deschid perspective interesante asupra vieții noi. Un puhoi de literatură erotică, vulgară chiar, fără niciun control își revarsă efluviile sub forma desfrâului, a abuzului de alcool, de droguri, mai toate contrafăcute. După război, în năuceala creată de instabilitatea economică, a lipsei bunului-simț, a moralei, a religiei, a negării mai tuturor valorilor, scena violului cu care am început, șocant, aceste rânduri pentru online devenise un lucru obișnuit.
Recitind aceste rânduri – repet, scrise acum o sută de ani – am senzația că totul se întâmplă azi, ne șochează de parcă ne pălmuiesc din presa zilelor noastre. Uluiți, părinții văd cum sugestiile lor, sfaturile lor sunt respinse și se întreabă dacă copiii lor știu pe ce lume trăiesc. Nu-i vorba doar de un tineret romantic și de niște vârstnici realiști, ci pur și simplu – de o negare aproape totală a unui mod de viață care apune sau a apus deja. Politica însăși se orientează potrivit eficienței noilor comandamente sociale, subconștientul însuși a devenit un amestec de dorințe în care cu greu se regăsește echilibrul necesar.
Iată, acum noi, în România, ne aflăm într-o criză nu numai de deficit moral, ci și de deficit financiar. Cu doar câțiva ani în urmă, un ministru de finanțe a împrumutat bani la greu, iar acum ne trezim că nu vom mai primi bani de la Uniunea Europeană, dacă nu ne menținem la cota de deficit planificată, de 4,4%. Drept care, iată, guvernul vine, vinerea trecută, cu o ordonanță de urgență care restricționează o serie plăți și de cheltuieli, altminteri obișnuite la sfârșit de an. Instituțiile statului, între altele, nu mai pot face plăți pentru cultură, pentru presă, publicitate ș.a.m.d. Temporar, desigur, dar fără banii cuveniți, nici presa nu poate plăti tiparul, hârtia, salariile. Cultura urmează să fie sacrificată, ca de atâtea ori, pe altarul economiei de piață și al proastei gestiuni a averii nației.
Cine plătește toate astea? Răspunsul ar trebui să-l dăm la alegerile de anul viitor, dacă vom rezista până atunci, dacă „ondulația erotică” nu ne va da afară și pe noi, cum l-a dat afară Trustul Ringier, miercuri, pe jurnalistul și editorul Cătălin Tolontan, alături de încă nouă colegi, „din cauza declinului drastic al vânzărilor înregistrate de ediția tipărită a Gazetei Sporturilor!”
La urma urmei, ce-i asta: crimă erotică sau economică? Nici una, nici alta, e politică! Rău întocmită! Dar despre asta rămâne să mai vorbim.
