Crima de la Bascov. Dublul control a existat, dar n-a fost suficient! – masă rotundă –

Presupusul criminal de la Bascov este diagnosticat cu o boală psihică cronică, procesuală, cu amprentă genetică de care suferă 1,5% din populație. Semne prevestitoare care să anunțe măcelul care a cutremurat lumea nu au fost semnalate nici de familia care a făcut cerc protector în jurul bolnavului psihic, nici de medicii care i-au evaluat sănătatea mintală. Până la descoperirea celor cinci cadavre, pacientul nu și-a manifestat niciodată latura agresivă, nici măcar în mod verbal. Când se întâlnea cu medicii, individul afișa altă față care nu lăsa să se vadă pornirile lui de criminal. Într-un moment fatidic, Viorel „a explodat” și s-a întâmplat nenorocirea… 

Crima de la Bascov este un studiu de caz. Asemenea tuturor, medicii psihiatri Victoria Irimia și Eugen Smeureanu, de la Clinica de Psihiatrie unde se trata suspectul, așteaptă cu interes rezultatul anchetei. O mulțime de întrebări sunt, în acest moment, fără răspuns. O discuție cu cei doi specialiști ni se pare a fi de utilitate socială. 

În viaţă totul este imprevizibil

M.N.: – Putea fi prevăzută crima de la Bascov? 

Victoria Irimia: –  Presupusul criminal era un om destul de pașnic. M-am uitat în fișă, l-am interpretat de la început ca fiind un om slab, un om astenic și anxios, temător. Suferă de o boală psihică cronică, procesuală, cu amprentă genetică. Din nefericire, așa s-a născut și asta a fost nenorocirea lui. Şi, desigur, a familiei! Cu privire la crime, se impune să se facă o anchetă. Senzația mea dramatică este că merge ca și mielul la tăiere. Pentru că el este suspectul la îndemână, că era acolo, undeva, și că el a spus „da, eu am făcut-o…”. Am văzut că toți vecinii au spus că el n-a făcut niciodată scandal… Că el nu s-a certat cu nimeni… Cine s-a gândit la așa ceva? Dar un om normal poți să știi când face ceva bine sau rău? Totul este imprevizibil în viață! Iar familia totdeauna l-a protejat, a avut grijă de el și medicația a fost luată. Dacă părinții lui nu și-au dat seama… El trăia cu familia în aceeași casă. Nu a avut niciun act de violență în viața lui până acum, nici măcar verbală. Familia ne-ar fi spus… Noi urmărim pacientul, vorbim cu el, vorbim și cu familia. Trebuie să ai un control. Bolnavul îți spune ce îți spune, dar familia este cea care îți dă detaliile clare. 

Nu suntem Mafalda

V.N.: – Tocmai asta e surpriza mare. N-a avut manifestări de violenţă.  

Victoria Irimia: – Păi, nu!? Dacă era ceva nu ne spuneau părinţii? Dacă-l vedeau cu un jurnal și că scrie în el nu ne anunțau? Aici niciodată nu a venit să ne spună cineva din familia bolnavului că el ar avea ceva sau că ar face ceva, o chestie cât de mică. Noi nu suntem Mafalda. Este un film cu Tom Cruise. Exista o societate foarte avansată în care criminalii erau judecați înainte să comită crimele. Niște persoane cu calități clarvăzătoare puteau să vadă mult în viitor și în felul acesta erau capturați asasinii înainte să înfăptuiască fapta. Nu știu dacă ați văzut acest film… 

M.N.: „Raport special”…

Victoria Irimia: – Da. Este un S.F. foarte interesant, în care preziceau: omul ăsta o să facă o crimă sau o să arunce în aer ceva. Și toate astea au degenerat, până la urmă, într-o nenorocire generală, în care toată lumea era pasibilă să fie închisă și ucisă. Te aștepți să facă oricine ceva rău…

Revenind la viața reală, societatea noastră trebuie să meargă pe prezumpția de nevinovăție. Ca să te gândești că ar putea face ceva rău trebuie să ai un indiciu. Și dacă tu n-ai niciun indiciu, cum să gândești despre un om că a făcut ceva rău? Să știți că noi suntem foarte afectați de acest caz și discutăm. Și domnul doctor Smeureanu mi-a zis un lucru foarte interesant, apropo de acel jurnal găsit la presupusul criminal. Că până la urmă ce scria în jurnal era catharsisul lui. Nu știm ce scria acolo… Dar el așa se descărca, prin scris, tocmai ca să nu facă rău!

Eugen Smeureanu: – Și, la un moment dat, n-a mai funcționat mecanismul. El refula acolo, în scris. Așa cred. Nu cunosc conținutul jurnalului. Este un aspect care probabil va fi clarificat de anchetă. Deci era mai degrabă o realizare fantasmatică a sentimentelor lui. Până la urmă, doamna doctor, viața bate filmul. 

Dublul control

– M.N.: Cum… tratează sistemul sanitar boala psihică?

Irimia: – În primul rând există psihiatri care îi pot vedea pe bolnavi, îi pot monitoriza. Pot să constate decompensarea, să-i interneze. Dar ideea noastră și ideea psihiatriei este eliberarea acestor bolnavi. Asta e marea psihiatrie! Mintea omului este așa cum este. Omul este imprevizibil. Ce poți să faci? Să îi dai tratament, să îl vezi cum evoluează sub tratament și să ai dublu control. El, familie, societate – dacă este la muncă. Dar câtă vreme familia este aceea care se angajează să-i dea medicamentele, când familia vine continuu să ia medicamentele de la cabinet cum poți tu să ai ceva negativ în mintea ta? Care e gândul tău negativ câtă vreme familia este acolo? Atunci te aștepți să vină să-mi spună familia dacă intervine o schimbare de comportament la bolnav.

V.N: – Din relatările vecinilor reiese că avea o relație foarte apropiată cu familia, de aia toată lumea este șocată; lumea nu înțelege ce anume a produs declicul?

Victoria Irimia: – Domnule, haideți să se desfășoare ancheta! Bolnavii sunt foarte vulnerabili, nu mai cred în ai lor, îi cred pe alții… Ce putea să fie acolo? Noi nu avem de unde să știm. Deci dublul control a fost clar, cu siguranță. Familia era foarte mulțumită că bolnavul este acasă și că este bine. Niciodată nu ni s-a spus că ar fi survenit vreo schimbare comportamentală care să genereze un posibil semnal de alarmă.

M.N.:  Presupusul criminal suferă de o boală psihică cronică procesuală cu amprentă genetică. În ce zonă s-ar situa prevalența acestei afecțiuni? 

Victoria Irimia: – În medie, 1,5 % din populație are această nenorocire. Dar medicația de ultimă generație este miraculoasă. Posibilitățile terapeutice sunt incredibile într-atât încât nu-ți dai seama că omul este bolnav. Sunt mulți bolnavi cu aceeași afecțiune care au serviciu, care își văd de treaba lor, sunt integraţi social.

Pacientul trebuie respectat

– M.N.:  Din nefericire sunt și bolnavi care își fac lor rău sau altor oameni…

Victoria Irimia: –  Doamne ferește! O fac. Totdeauna pui și întrebarea asta. În spital îl duci dacă a făcut ceva rău. Dar altfel nu-l duci. El dă niște semne că ar face ceva. Dar când știi că omul este cu tratamentul asigurat, administrat de familie, nu te mai gândești la așa ceva, ai tot respectul. Orice pacient trebuie tratat și respectat ca o ființă umană – ăsta este motto-ul nostru. Mie mi se pare un abuz teribil să gândești rău despre un om apriori pentru că are o boală sau o altă boală.

V.N.:- Și ar fi o discriminare…

Victoria Irimia: – Da, exact, și atunci n-ai de ce să faci meseria asta. În profesia asta trebuie să îl tratezi pe pacient ca pe o ființă umană, cu tot respectul. Oricui, oricând i se poate declașa această boală. O astfel de nenorocire nu poate fi prevăzută. Dar nici nu se poate spune: gata, am găsit vinovatul! 

Tentaţia de incriminare

M.N.: –  Cât de fragil este sistemul medical când vine vorba de supravegherea unor astfel de pacienţi? Cât de pregătit este? 

Eugen Smeureanu: – Nu e problema de pregătire. Problema e alta: comportamentul e imprevizibil. Habar n-ai… Ce, psihiatrii sunt rudele  mamei Omida? 

Victoria Irimia: – La noi pe fișa postului scrie: toți pacienții trebuie tratați cu respect, ca ființe umane. Deci noi nu avem de ce să zicem că dacă are un diagnostic sau altul este mai rău decât ceilalți oameni. Societatea este tentată să incrimineze. S-a întâmplat o nenorocire. Nu știm de ce s-a întâmplat. Nu știm cum s-a întâmplat. Este o anchetă care se desfășoară. Rostul nostru a fost că am încercat să facem bine. Și am făcut binele cum s-a putut el de bine, adică diagnostic, tratament etc.  

M.N.: Până la urmă și breasla medicilor este suprinsă de acest caz dramatic.

Victoria Irimia: – Pentru noi este de necrezut. Ferească Dumnezeu! Și atunci ancheta trebuie să se desfășoare, să se lărgească. Asta ne-ar ajuta și pe noi: o anchetă foarte clară. E foarte greu și pentru dumnealor. Nu este ușor să intri în realitatea virtuală.

V.N.: – Iar el oricum el a recunoscut, a fost foarte coerent când a discutat cu polițiştii și cu procurorii.  

Victoria Irimia: – Și asta iar este o problemă…

Eugen Smeureanu: – Mai sunt boli de felul ăsta, care debutează cu un act medico-legal, cu o crimă. Crime absolut inexplicabile: găsești pe unul și îi dai în cap. Un moment de furie extremă cu debut brusc pentru care nu există motiv şi care nu poate explicat. 

M.N: – Crime săvârșite din senin la debutul bolii. La el, din contră – și-a ucis familia în condițiile în care boala a debutat în urmă cu mulți ani și nici nu s-a dovedit a fi vreodată agresiv.

Eugen Smeureanu: – Întocmai. Probabil că a disimulat foarte bine. Sau probabil că i-a servit jurnalul; scria toate bazaconiile acolo și acolo se descărca. E o treabă foarte complexă. Chestia că lua sau că nu lua medicamentele – iarăși este o problemă, rolul familiei fiind foarte important în a urmări administrarea tratamentului. Or, tatăl lui era cel care venea să ridice reţeta şi de fiecare dată spunea că e foarte mulţumit de evoluţia fiului.

Victoria Irimia: El este o ființă umană și trebuie respectat ca atare. Asta facem cu fiecare pacient în parte. El în continuare trebuie tratat ca o ființă umană, chiar dacă se va dovedi că nenorocirea asta cade asupra asupra lui.

V.N.: Legea vă permite să faceți o recomandare de internare a bolnavului psihic în anumite situații?

Victoria Irimia: Da, ăsta e primul lucru pe care-l facem. De fiecare dată, în momentul în care apare decompensarea, noi solicităm internare non-voluntară, pentru asta fiind nevoie de hotărâre judecătorească. Ceea ce vă pot spune este că… până la urmă în meseria asta nu ajunge cartea, trebuie să mai ai și tu feeling. Şi un om normal este imprevizibil. Cu atât mai mult un om care are dublă realitate; și realitatea noastră, și realitatea lui. Nu-i dau eu pastilă, nu stau eu lângă el ca să văd ce face, dar eu cred ce zice familia.  

V.N.: Medicul psihiatru curant poate face o recomandare către autoritatea locală să delege o persoană de la Asistența Socială să-l supravegheze pe bolnavul psihic, să-l verifice din când în când?

Victoria Irimia:- Poate să trimită ca el să fie evaluat ca persoană cu dizabilități la ISPH. Acolo se hotărește dacă are handicap accentuat sau grav – cu sau fără însoțitor. El era cu handicap accentuat permanent. Pe unde a fost el – că n-a fost numai la noi – nimeni nu l-a considerat o persoană agresivă și periculoasă. Și toată lumea a considerat că are un tratament care îi ajută și că își vede de treaba lui. Cine se aștepta la așa ceva? Ferească Dumnezeu! Repet: să se desfășoare ancheta! Până la urmă, rezultatele anchetei sunt utile și științific, ca să vezi tot ce se poate întâmpla. Astea nu pot fi prevăzute. Sunt oameni care fac tot felul de lucruri și nu sunt diagnosticați, nu sunt supravegheați. Acest om a fost supravegheat în curtea lui, în casa lui. Ați văzut: toți vecinii au spus că era un om așa de liniștit. Și că familia lui era liniștită, cu care el se înțelegea.

Victime ale sorţii

V.N.: Ceva a declanșat totuşi momentul de agresivitate extremă.

Victoria Irimia: – Să nu facem o… apocalipsă din acest caz și să nu spunem: „Vai de mine, bolnav psihic!” Nu! Domnule, până la urmă ei sunt niște victime ale sorții, ale vieții. Hai să înțelegem lucrul ăsta, că un persecutat poate deveni persecutor. Dar când și cum se poate declanșa un moment de agresivitate – asta numai Dumnezeu știe. Dar pentru mine sunt atâtea semne de întrebare pe care numai ancheta le poate elucida. Foarte ciudat, cum să poți tu să faci astfel de nenorociri în două case și nimeni să nu reacționeze, fiind vorba de mulți adulți… Revenind la internarea bolnavului psihic, spitalul îl ține șapte zile. Poți să prelungești perioada de spitalizare, dar trebuie să facă ceva care să declanșeze nevoia de a-l izola. Altfel, în viziunea pacientului tu ești nebun și tu ești abuziv, dacă ții să îl internezi. Îl nedreptățești și îi agravezi situația. 

V.N.: – Situaţie în care el poate zice „nu eu sunt vinovatul, voi sunteți vinovații”.

Eugen Smeureanu: – Este de neimaginat.

V.N.: Considerați că societatea, în general, poate avea o vină?

Eugen Smeureanu: – Asta aparține unei tendințe căreia i se spune antipsihiatrice. Pot fi tulburări de mediatori chimici. Dumnezeu știe, până acum lucrurile nu sunt foarte clare. Cert este că se întâmplă lucrurile astea. Și probabil că o să se facă ceva schimbări.

S-a produs o fisură

M.N.: – În ce plan?

Eugen Smeureanu: – Cred cred că în plan administrativ, în sistemul de asistență socială. Un asistent social care să se ducă pe acolo. Ceva la modul ăsta. La urma urmelor, nu trebuie să lași totul în seama societății. Nu! Aici ai lăsat-o pe treaba familiei și s-a dus naibii totul! Nu știu… Nu vedeți că e foarte complicat? E foarte complex?  Probabil că s-a produs o fisură undeva, în mintea lui. Dacă nu era fisura asta cred că nu se întâmpla o asemenea nenorocire. 

Victoria Irimia: – A fost nenorocirea cu pandemia, acum e anxietatea cu războiul, discuțiile că n-o să fie de mâncare… Și o minte mai fragilă sigur poate să dezvolte tot felul de năzbâtii. La el însă nu a fost niciun motiv care să ne trezească suspiciunea că ar putea să aibă gânduri rele. 

V.N.: Familia trebuia să îl aducă în mod repetat la evaluare  psihiatrică?

Victoria Irimia: În mod normal, medicul psihiatru dă scrisoare de recomadare la șase luni medicului de familie. Noi – din exces de zel – ținem mult să vedem pacientul mai des. Chiar dacă de multe ori familia nu prea vrea să îl expună – ca să nu-l vadă lumea că vine la psihiatru. Noi tot insistăm să-i aducă și pe ei, măcar din când în când. Dar mulți vin singuri la tratament. 

Eugen Smeureanu: În opinia mea i-ar fi fost, probabil, de folos ergoterapia, terapia ocupaţională de angrenare a lui în activităţi făcute împreună cu familia ar fi arătat că ai lui au încredere în el. 

Victoria Irimia: Noi nu putem să creăm un oprobriu public împotriva unui om foarte bolnav. Sunt multe variante care pot fi luate în considerare pe o minte tulburată… Să lăsăm ancheta să se desfășoare! Altminteri noi vorbim speculativ cum că „ni se pare că”…

* Bărbatul, care a recunoscut totul, va fi supus unui nou examen psihiatric pentru ca anchetatorii să stabilească dacă avea discernământ când și-a ucis membrii familiei. Ancheta este în desfășurare. Specialiștii atrag atenția că pacienții psihiatrici sunt imprevizibili și dacă nu sunt supravegheați sau nu își iau tratamentul, pot fi ușor scăpați de sub control.

* Reamintim că marți, 9 august, a fost descoperită crima cu cinci victime în localitatea Bascov. Bărbatul cu probleme psihice a fost arestat preventiv pentru 30 de zile, iar miercuri, 10 august, a fost dus din arestul Poliției Argeș la Spitalul Penitenciar Mioveni, unde primește tratament și este supravegheat de personalul de specialitate. Între timp, cele cinci victime – părinții, fratele, sora și nepoata – au fost înmormântate.

Dr. Victoria Irimia: „Senzația mea dramatică este că merge ca și mielul la tăiere!”. Dr. Eugen Smeureanu: „El refula acolo, în scris. Așa cred!”