Urmând tradiția începută în 1972, Uniunea Cineaștilor din România premiază luni, în cadrul Galei Premiilor UCIN 2020, cele mai bune filme ale anului trecut. În pofida dificultăților generate de pandemie, cea de-a 48 ediție a evenimentului are loc la Sala Studio a Tetrului Național, cu toate măsurile de precauție dictate de starea de alertă.
La categoria „Premiul pentru film documentar, scurt metraj” a fost nominalizat și filmul „Creativ”, regizat de talentata piteșteancă Ioana Grigore. Regizoare și scenaristă, născută la 14 aprilie 1994, Ioana este fiica jurnalistului Gabriel Grigore.
„Creativ” este un film despre prietenie, despre libertatea ca o condiție interioară și despre muzica lipsită de granițe. Construit ca un colaj, documentarul împletește materiale de arhivă nemaivăzute, filmări prezente și animații. Filmul spune povestea grupului muzical de jazz de avangardă „Creativ”, fondat de pianistul Harry Tavitian în anii ’80.
Celelate două filme nominalizate la aceeași categorie sunt „Ultimul preot” (regia Alma Buhagiar) și „El iubește ochii mei” (regia Enxhi Rista). Președintele juriului care va alege producția câștigătoare este regizorul Stere Gulea.