Un cititor ne-a sunat la redacţie ca să-şi verse oful. Omul ne-a dat de ştire că în cartierul piteştean Craiovei există cel puţin două fântâni arteziene care nu-şi merită investiţia.
Pe platoul din faţa fostului Cinematograf „Dacia”, municipalitatea a amenajat o fântână arteziană cu bazinul aferent – desigur, cu scopul de a împrospăta aerul, însă boarea de răcoare este adusă, în cel mai bun caz, de aripile porumbeilor pripăşiţi pe structura de metal ce înconjoară o sculptură (ciudată). Cele patru jeturi de apă aruncate în colţuri de aşa-zisa fântână arteziană sunt „înalte” până la… genunchiul broaştei. Or, tocmai această bolboroseală fără nicio eficienţă la vreme de caniculă îl nemulţumeşte pe cetăţeanul de la celălalt capăt al firului de telefon.
Dacă tot am ajuns în zonă am fotografiat şi ceasul public, fiindcă şi acesta necesită reparaţii (orologiul a stat la ora 13.05). O fântână arteziană care nu funcţionează zace în parcul din apropiere. De data asta este vorba despre o cascadă artificială ce ar trebui să-şi reverse pletele de apă peste o stâncă ambientală.
M. NEAGOE