Aș fi vrut să scriu despre intervenția cuplată a lui Zoon Politicon cu Zoon Salieri, dar ar fi degeaba! Asta-i pohta ce-au pohtit amândoi,…. „demisionându-l” pe cofondatorul Filarmonicii (ajuns director aici după un concurs totuși!). Picătura care a umplut paharul a fost nerecunoașterea faptului că, în realitate, toate deciziile se luau la Primărie și se executau de bietul director, ajuns țap ispășitor. Sau Acar Păun, cum vreți. Față de această „partitură” a celor doi am devenit telespectator al canalului Mezzo unde vedem/auzim dirijori, orchestre și invitați de valoare mondială fără… „mască”… Sunt ei înșiși!
În schimb, aș vrea să mă refer acum la reluarea școlii față în față elev-profesor, la programul „România educată”. Acesta a fost trecut la „și altele” de preocupările din prim-planul vieții: Covidul, „guvernul meu”, bugetul, Șoșoacă (parlamentarul-dinamită), pensiile, salariile, protestele de stradă, primarul Piteștiului asediat din toate părțile de opoziție, decontul promisiunilor din campania electorală etc. România educată – firesc prin rețeaua școlară de toate gradele – nu este un obiectiv oarecare. Deși a fost mai mereu în pierdere prin coliziunea cu politicul, școala și-a păstrat în tăcere calitatea pe care o are, aceea de instituție fundamentală pentru prezentul și viitorul unei națiuni.
Pandemia a atentat la siguranța ei. Nu am fost pregătiți pentru acest joc: școala online este, cel puțin în cazul societății românești, un pas înapoi din punct de vedere al eficienței sistemului educațional. O spune realitatea: baza materială a școlilor, pregătirea cadrelor didactice, aflate în fața unei adevărate reciclări, discrepanțele evidente dintre mediul urban și cel rural în ceea ce privește racordarea la internet, necesarul de tablete, influențele încă neevaluate în totalitate asupra psihicului elevului și a capacității (discutabilă) comunicaționale profesor-elev cu efect asupra problemei de fond: asimilarea cunoștințelor.
Cele 12 deziderate ale programului „România educată” nu sunt de contestat prin necesitatea lor reală; mai degrabă este de discutat raportul dintre teorie și practică. Programul nu descoperă… America. Sistematizează corect prioritățile școlii, dar aceasta încă nu se află în postura de a-și fi făcut operaționale serviciile educaționale vizate, creativitatea și caracterul inovativ ale învățării/formării, necesitatea de a-i fi dat absolventului competențe reale pe piața muncii cu consecințe negative în integrarea socială și mai ales în ceea ce privește adaptabilitatea la cerințele interne și la branșarea cu tendințele internaționale. Managementul educațional încă suferă, iar profesorii, văzuți drept „mentori și facilitatori” pentru elev, sunt încă desconsiderați; legea salarizării îi plasează pe slujitorii învățământului în poziție jenantă față de alte sectoare ale societății. O spunem direct, fără… mască!
