Este surprinzător faptul că în secolul XXI, când omenirea a progresat imens în tehnologie, cercetări medicale și cele privind nemărginitul sistem solar, toate țările au fost găsite nepregătite să lupte împotriva unui virus care ne va marca tuturor viața pe termen lung. Și asta în situația în care, de mulți ani, experți și cercetători avizați în domeniul virusologiei și bacteriologiei, care nu-și permit să se joace cu vorbele precum părerologii și scepticii mioritici, au făcut predicții legate de posibile viitoare pandemii. Iată cum suna semnalul de alarmă tras de biologul Joshua Lederberg, distins cu Premiul Nobel: „Cea mai mare amenințare la adresa dominației omului pe planetă este virusul”.
Iar ceea ce te descumpănește este că la noi, sfidând nenorocirea și numărul morților la nivel planetar, au fost și sunt mulți iresponsabili care ori neagă existența virusului, ori spun că e vorba doar de o gripă banală precum am avut în fiecare an. Pentru că nu se putea altfel, am început demonstrațiile scepticilor și răspândirea zvonisticii că la originea „falsei” pandemii sunt Soros și alți nemernici complotiști împotriva țărișoarei noastre.
Oameni buni, chiar suntem duși cu capul? Chiar și-ar permite guvernele celor 9-10 state cele mai industrializate din lume să caute într-un mod criminal să intre într-o criză economică devastatoare, să trimită în șomaj milioane de oameni, să sacrifice campionate naționale, europene sau mondiale pierzând astfel sume imense de bani, să paralizeze pe termen lung turismul, spectacolele de orice fel și sistemele naționale de învățământ? De la pandemia de gripă din 1918, omenirea nu s-a mai confruntat cu un virus atât de parșiv și de primejdios precum Covid-19. Chiar dacă s-a numit HIV-SIDA, SARS, MERS sau Ebola. Nu în ultimul rând să știe scepticii și protestatarii de meserie că de la începutul pandemiei, indusă de un virus venit de la lilieci sau scăpat accidental dintr-un laborator, în rândul cadrelor medicale din 79 de țări au fost circa 3.000 de decese.
Covid-19, între adevăr și aberație
Advertisement
Advertisement