Coșmar pentru călători! Întârzieri majore pe ruta de tren Bucureşti – Piteşti – Craiova.
În această dimineață, au fost întârzieri majore pe ruta de tren Bucureşti – Piteşti – Craiova. Călătorii au fost nevoiți să aștepte până la 160 de minute.
Potrivit CFR, întârzierile sunt cauzate de lucrările la infrastructura de căi ferate.
Traficul feroviar a fost afectat și ieri de ploile abundente, care au provocat inundaţii şi aluviuni.
“Personalul de specialitate este permanent pe teren pentru asigurarea condiţiilor optime de trafic, dar şi pentru verificarea nivelului apelor, astfel încât circulaţia trenurilor să poată fi reluată în condiţii normale, în cel mai scurt timp de la retragerea apelor din zona căii ferate”, se arată într-un comunicat transmis de CFR.