Acest „cancer” al secolului XXI colcăie în lume. În toată lumea. Ţara noastră nu face excepţie. Dar corupţii noştri sunt rudimentari, n-au „şcoala”, sunt vizibili şi asta face ţara de râs. Ai lor sunt stilaţi, versaţi, au „ştaif”, se ascund în off-shore-uri. Incoruptibil în marea lui majoritate, poporul nostru îi urăşte pe corupţi şi tocmai de aceea a ieşit în stradă. Dar oamenii de bună credinţă ce manifestă în marile noastre oraşe, în naivitatea lor, au devenit o masă de manevră. A cui credeţi? Chiar a unor corupţi, destui dintre ei fiind factori de putere chiar la vârf, deghizaţi în intransigenţi luptători împotriva corupţiei. „Intransigenţii”, care îi păcălesc pe creduli, vin şi cu sloganuri: „Corupţia ucide!”. Da, aşa este, dar cine sunt victimele? Timid susţinută, din nepricepere, din interese, lupta anticorupţie rămâne ineficientă. Ea este văzută de instituţii internaţionale, în bună măsură, doar ca un paleativ, motiv pentru denigrarea ţării, cale uşoară pentru scoaterea în afara graniţelor a bogăţiilor, a profiturilor unor bănci, unor firme, pentru punerea la dispoziţia capitalului monopolist a resurselor naţionale şi spolierea tot mai accentuată a poporului.
Dacă aşa se prezintă la noi corupţia, să privim mai îndeaproape cum este în afară. Preluăm două fraze din cunoscutul ziar „The Guardian”: „Dezvăluiri din interior despre cum guverne, corporaţii şi grupuri de crimă organizată au folosit lumea secretă a jurisdicţiilor off-shore pentru a se implica în fraude şi furturi sistematice. Povestea aproape perfectă pentru secolul XXI – eşecul democraţiei, triumful puterii comerciale şi lăcomie, lăcomie, lăcomie”. La rândul lor, doi cunoscuţi autori, cu state în deconspirarea lumii interlope, Bastian Obermayer şi Frederik Obermaier adâncesc în lucrarea „Panama Papers” fenomenul în lume, dialogând cu „John Doe”, un fel de Stan Păpuşă folosit în Marea Britanie, Canada şi SUA. Marii corupţi – se precizează – îşi trimit banii murdari proveniţi, de regulă, din traficul cu petrol, droguri, arme, carne vie în off-shore-uri din Panama, Insulele Virgine Britanice, Seychelles, din alte paradisuri financiare. Alteori, banii sunt sustraşi direct din bugetele naţionale, ca în Argentina, Islanda („operaţie” făcută de însuşi premierul insular, om cu studii la Oxford), Siria, ţări intrate în colaps economic la acea vreme. Prin firme-fantomă tip cutie poştală sunt vehiculate sume fabuloase de sute de mii de miliarde de dolari. Operaţiunile sunt de o discreţie totală, actorii ingineriilor financiare rămânând absolut necunoscuţi. Rar se întâmplă să apară numele unor intermediari. Sunt citate cazul unui virtuoz violoncelist, prieten apropiat al preşedintelui rus, care îi mijloceşte afacerile prin trei firme off-shore-uri şi cel al unor rude ale preşedintelui sirian. Cruntul măcel din Siria este alimentat cu valută de oameni de încredere ai preşedintelui, care, bineînţeles, îşi umple şi propriile buzunare. Însă nu numai misiţi, pungaşi de duzină, escroci, infractori înrăiţi sunt atraşi în procesul fraudelor. Din când în când – arată autorii lucrării citate – apar şi firme de anvergură care alunecă pe calea fărădelegii. Este situaţia descrisă despre faimoasa Bancă Comercială germană Commerzbank care a înfiinţat pentru clienţii săi firme off-shore în Panama. Cum aceste firme-fantomă nu ţin de Uniunea Europeană, nu se aplică directivele UE referitoare la dobânzi, iar câştigul rămâne neimpozabil. Este vorba, aşadar, de evaziune fiscală care, practicată pe scară largă, se traduce prin constituirea de grup organizat în scop de înşelătorie. Înşelăciune şi corupţie, spălare de bani s-au produs şi cu ocazia donaţiilor pentru partide, ca şi în lumea sportului, cum s-a întâmplat la FIFA, unde au fost arestaţi înalţi funcţionari.
Când asemenea stări de lucruri se reverberează şi la noi, corupţia nefiind nici mai albă, nici mai neagră decât la alţii, dar tot atât de păguboasă, se mai poate pune întrebarea, retorică de fapt, cine nu doreşte lupta anticorupţie? Numai ca această luptă să nu devină un paravan care să ascundă fapte afară din lege, dispute pentru putere. Ea să se poarte împotriva adevăraţilor vinovaţi şi să fie încununată nu doar de neînsemnate privări de libertate, ci să se finalizeze cu recuperarea banilor, a bunurilor delapidate.
M. MANOLACHE