Andrei Nedelea, actor talentat din tânăra generaţie, joacă pentru îngeri. Colaborator al Teatrului „Al. Davila” Piteşti, colaborator al revistei „The Interwission” şi participant activ în susţinerea trupelor din underground, tânărul a pierdut, azi, lupta.
Pe scena teatrului din Piteşti, Andrei a jucat în piesele „Jurnalul unui nebun”, „Migraaanţi”, „Nevestele vesele”, „Romanţioşii”, „Experimentul P” şi „Fania Fenelon”. Actorul a fost internat la Spitalul Fundeni din Bucureşti pentru un transplant de rinichi. A trecut prin mai multe operaţii şi au intervenit complicaţii.
La scurt timp după transplantul renal, pacientul a făcut o infecţie gravă la plămâni. Pentru a supravieţui, Andrei a avut nevoie de sânge ca de aer. Oamenii i-au sărit în ajutor. Mulţi semeni s-au mobilizat pentru a-i dona sânge, însă cortina morţii a căzut necruţătoare, frângându-i aripile. Dumnezeu să-l aibă în pază!