Primarul Dan Stroe a rămas perplex, după ce în cadrul unei emisiuni TV la un post local, cineva a intrat în direct spunând că a dat mâna cu dânsul, iar la câteva zile după a fost confirmat cu Covid-19 în Italia!
Scenariul este unul, credem noi, regizat, fiindcă este aproape imposibil de explicat cum respectivul care a dat telefon s-a întors în Italia în ultimele zile, după cum s-a specificat.
Dan Stroe a mărturisit că nu-şi aduce aminte să fi avut contact cu persoane venite din Italia. Totuşi, este posibil să-şi facă analize pentru a înlătura orice suspiciune.
Cel mai probabil, este un atac politic pus la cale de adversarii care vor să câştige Primăria Bradu.
Zvonurile au început să circule de ieri seară, când în cadrul unei emisiuni a unei televiziuni locale, s-a primit un telefon din Italia. La capătul celălalt al firului, o voce de bărbat a mărturisit că se află într-un spital din Padova (Italia). Conform declarației sale care a stârnit rumoare in rândul invitaților din studioul tv, bărbatul a făcut o dezvăluire uimitoare: „Am coronavirus confirmat și după cel de-al doilea test. N-am putere să vorbesc mult, dar vreau să se știe că în urmă cu câteva zile am fost in biroul primarului din comuna Bradu. Am dat mâna cu dânsul și am vorbit despre o problema a soacrei mele care are un teren. Am venit special din Italia să rezolv chestiunea apoi am plecat din țară. Vă rog anunțați pe domnul primar, eu l-am sunat dar nu mi-a răspuns…”
Dr. Dan Manu, președintele Consiliului Județean Argeș, a promis că va investiga cazul.