Momentan, rata scăzută a vaccinării populației eligibile face ca singura armă veritabilă anti Covid să fie vaccinarea. Ne confruntăm încă cu un număr mare de infectați, internări în secțiile ATI ale spitalelor bombardate mai tot timpul în pandemie și decese care au ajuns la aproape 63000. Motivele invocate pentru decizia de nevaccinare sunt demne de poveștile din „1001 de nopți”.
Multă vreme și mai ales la început, pandemia a fost socotită ireală. Și acum, 30-50% din populația mediului rural românesc nu crede în existența Covid-ului. Neîncrederea în vaccinurile anti Covid, apărute, ce-i drept, destul de devreme, dar repede dovedite a fi eficiente, este încă înrădăcinată, în special în „neamul lui Toma Necredinciosul” din lumea satelor. Ar exista și o „ocultă mondială”, care vrea să reducă populația Terrei prin vaccinarea în masă anti Covid.
Cei suferind de mai multe boli, adunate în peste 60 de ani de viață, se tem mai mult de agravarea lor după administrarea vaccinurilor anti Covid, decât de escaladarea suferințelor după infecția Covid. Antivacciniștii cred că noile vaccinuri bazate pe ARN-mesager ar produce la vaccinați infertilitate sau modificări genetice periculoase la urmași. Există și prezicători care vântură ideea că cei care au ales să facă vaccinul vor muri în următorii ani, mai devreme decât le-au prezis ursitoarele.
Îmbogățirea în timp scurt a producătorilor de vaccinuri, pentru vaccinarea la scară mondială, tulbură somnul antivacciniștilor. Și mai presus de toate, lipsa de educație medicală elementară a maselor anatemizează vaccinarea anti Covid și lasă pe seama Celui de Sus soarta celor infectați: 35% dintre antivacciniști nu au încredere în medici și 75% în sistemul medical din România.
Efectele negative ale știrilor false (fake-news-uri), propagate pe canalele media și rețelele de socializare cu o proporție îngijorătoare de aderenți, țin aprinsă flacăra pentru vizualizarea sărăciei și a crizei energetice și sociale, care au atins niveluri fără precedent în istoria neamului românesc. Multe țări din Europa, aflate evident pe panta descendentă a valului 5 al pandemiei, au inițiat măsuri de trecere graduală la relaxarea totală. Și noi dorim, deși nu suntem vrednici de ea având în vedere procentul mediocru de vaccinări la nivel național.
Evoluția valului 5 al pandemiei Covid-Omicron va depinde de felul în care se va dezvolta varianta Omicron, dominantă în această vreme. Dacă va continua scăderea lentă a numărului de infecții noi zilnice, stabilitatea evoluției sale va trece pe panta ușor descendentă. Dar dacă varianta BA.2 Omicron va deveni mai activă și se va răspândi pe zone mai largi, ne putem aștepta la o prelungire a valului 5, către lunile aprilie-mai ale anului.
Eficiența vaccinării după doza a treia (booster), în perioada în care varianta Omicron este dominantă, a fost de 87% în ceea ce privește prezentările în Urgență și de 91% privind spitalizările. Însă ea a scăzut la 66%, respectiv 78% până la sfârșitul lunii a patra de la booster.
Titrul anticorpilor după patru, maximum cinci luni de la administrarea dozei booster, ne oferă o protecție limitată la această perioadă. Importanța vaccinării complete a majorității eligibile a populației este de a diminua la maximum numărul celor care se vor reinfecta și îmbolnăvi după această perioadă, cu trecerea la endemia virală, mai ușor de gestionat în viitor printr-o singură vaccinare anuală. Haideți, români, am greșit destul! Să ne vaccinăm în masă, până la procentul de 80-85%!
P.S. Cupa suferințelor nu are aceeași mărime pentru toată lumea.