„Acelaşi Macron, aceeaşi luptă”! De mai multe zile, în Franţa, cei de la căile ferate (nu puteam să le spun ceferişti!), personalul spitalicesc, poştaşii, funcţionarii, studenţii şi cei care se opun din principiu la orice se află sub aceeaşi lozincă.
Dar convergenţa luptelor nu a fost decât rareori eficace în trecut.
Pornită de la Le Havre la 11 mai 1936, greva s-a întins întâi la muncitorii de la Toulouse şi Courbevoie, apoi în toată regiunea pariziană. Inclusiv pentru 30.000 de muncitorii de la Renault Billancourt.
Li s-au alăturat cei din alimentaţie, textile, mobilă, petrol, metalurgie şi alţii. Au obţinut creşteri de salariu, săptămâna de lucru de 40 de ore şi concedii plătite.
Zilele trecute am fost la facultatea de la Tolbiac în Paris care era blocată. De cine? Îşi zic studenţi, dar sunt mai toţi africani, iar cei care nu sunt au măşti şi glugi.
Până acum câţiva ani, astfel de operaţiuni erau organizate de partidul comunist care avea peste 20% din voturi. Azi nu mai are decât aproximativ 1%.
Aşa că foloseşte mişcările politice şi mai ales sindicatul CGT (Confederaţia Naţională a Muncii – n.r.), care era condus de comunişti dintotdeauna. Şi fac totul pentru a perturba „cincinalul” lui Macron.
Câteodată reuşesc. Dar, cel mai des, reclamaţiile lor sunt minciuni. Cu obiective politice pentru a compensa dezastrul stângii, al cărui partid socialist a dispărut după catastrofa Francois Hollande.
Mă gândesc cu acest prilej la ultima mea clasă de liceu la Colegiul Naţional „Mihai Viteazul”, de lângă foişorul de foc din Bucureşti.
Eram atunci băieţi mari şi chiar bărbaţi. Iar unii dintre noi au avut ideea de a-şi manifesta anticomunismul refuzând să înveţe limba rusă care era obligatorie. Aşa că aveam note bune peste tot în afară de rusă.
Profesorul era un om foarte amabil şi civilizat. Care mă întreba: „Tavariş Horovianu, di şi nu înveţi rusa?” Eu minţeam cu capul plecat şi aproape cu lacrimi în ochi că încerc, dar nu reuşesc.
La apropierea bacalaureatului, în care rusa era materie de examen, am început să intru în panică.
Cu o săptămână înaintea examenului, profesorul m-a chemat de o parte şi mi-a spus să învăţ pe de rost din carte bucata Scufiţa Roşie – Krasnaia Şapochka.
Ceea ce am făcut şi am avut notă mare, dar nu vă spun cum mi-au tremurat picioarele când m-am dus la tablă. Simpatic profesorul!
Aşa se face politică.
