După cum am avut plăcerea să vă informez, eu sunt autorul versiunii traduse în română a contractului de cumpărare a uzinelor Dacia.
Şi aşa cum este normal, am o deosebită sensibilitate la tot ce se întâmplă la Mioveni. La Dacia în Dacia Felix. La 1 iulie se va organiza la Chaalis, nu departe de Paris, un imens grătar pentru 10.000 de proprietari ai unui vehicul Dacia.
Modelul Sandero este automobilul cel mai vândut în Franţa anul trecut. Firma continuă să bată recorduri. Creşterea anuală a vânzărilor produselor din Dacia este de 12%, în timp ce firma mamă Renault a crescut cu „numai” 8,5%, ceea ce nu-i puţin.
Dar, cu un venit anual de 5 milioane euro, preşedintele Goshn are ambiţii mai mari. La banii ăştia aş avea şi eu…
Modelul Sandero a detronat Renault Clio şi Peugeot 208 în 2016 şi 2017 de pe locul 1 de vânzare la particulari în Franţa.
Două treimi din vânzările acestui model sunt versiunea SUV. Pe de altă parte, vânzările modelului Duster au depăşit cu 30% previziunile întreprinderii. Pe scurt, în Europa înscrierile în circulaţie a automobilelor Dacia au crescut cu 12% pentru a ajunge la impresionanta cifră de 464.000 de vehicule.
70% din componente celor două modele sunt comune, ceea ce explică preţul de la 10.000 la 12.000 euro, accesibil majorităţii europenilor.
Un detaliu semnificativ: producţia este divizată pentru Dacia, pe anul trecut la noi s-au produs 314.000 de unităţi, iar în Maroc la Tanger 300.000. Durata de viaţă este superioară celei medii. Pentru mine şi pentru modelele citate ale Daciei.
Opt ani comparat cu alte automobile din aceeaşi categorie care sunt la şase ani. Consecinţa: beneficiile Dacia sunt cu 10% superioare celor ale modelelor Renault comparabile. Numărul de Dacia vândute a crescut de la 584.000 în 2016 la 655.000 anul trecut. Remarcabil.
Desigur că aceste remarcabile rezultate m-au încântat aşa cum vă satisfac fără îndoială şi pe dvs. Dar ce mă împiedică să dorm, observaţi că nu am spus că dorm prost, pentru că rămân aşa cum sunt şi în somn, adică deştept, sunt veştile privind pe cei ce ne conduc.
Sarkozi, fostul preşedinte al Franţei, e în cercetare sub control judiciar, idem pentru fostul prim-ministru al Italiei, Silvio Berlusconi, fosta preşedintă Park Geun-hye a Coreei de Sud, o ţară democrată şi foarte avansată, a intrat la închisoare pentru 24 ani pentru corupţie, ca şi Lula, fostul preşedinte pe două mandate al Braziliei, cea mai puternică şi bogată ţară din America de Sud, a intrat la închisoare pentru 12 ani tot pentru corupţie.
Şi eu sau dumneavoastră de ce nu suntem corupţi?