Cele mai bune prietene
O privesc pe Adelina cum desenează „copilăria” pe o coală. Subţirică şi mlădioasă ca o trestie, fetiţa de 10 ani conturează cu creionul un castel, apoi schiţează un câmp cu flori; aşază soarele rotund la locul lui pe cer şi-l întovărăşeşte cu fuioare de nori. Tema lucrării este o horă în care s-au prins câteva siluete de copii, cu feţe zâmbitoare. Autoarea desenului schiţează… fericirea şi pe chipul ei. Aparenţa – Adelina pare o răsfăţată – ascunde însă o profundă sensibilitate.
Fericire disimulată
Eleva dintr-a III-a îşi maschează tristeţea prin replici şi gesturi. Vrea să pară o „dură”. Capitulează, însă, când vine vorba despre mama ei, aflată la muncă în străinătate; cea care i-a dat viaţă a plecat pentru a-i asigura un trai mai bun acum şapte ani. Copila avea, atunci, trei anişori. În acest răstimp s-au văzut rar, de trei-patru ori pe an… Subiectul este fragil… Nu vreau să o rănesc pe fetiţă. Aflu esenţialul: Adelinei îi este atât de dor de mama, încât îi ţine… evidenţa contabilă a datoriilor şi îi măsoară timpul petrecut departe de ea: „În şase ani şi jumătate, mama a achitat apartamentul. Acum este într-o altă fază: munceşte pentru casa de la Mărăcineni. Mama e divorţată de tata”.
„Soarele” ei este bunicul
Astăzi, Adelina îşi expune „opera” în cadrul unui concurs şcolar de desene, organizat de Ziua Internaţională a Copilului. Fetiţei i-ar fi plăcut ca mama ei să-i fie alături la vernisaj… O descos pe micuţa pictoriţă, în timp ce-şi scrie temele la română. Aflu că este elevă la o şcoală din Piteşti şi că de doi-trei ani candidează – fără succes – la şefia clasei. „Am pierdut de fiecare dată la două voturi distanţă de câştigător”. Copila ia în serios şcoala. Ochelarii cu rame colorate în albastru şi roşu îi dau un aer de „tocilară”. Scrie mărunt şi îngrijit. Nu se dă îndărăt nici de la activităţile extraşcolare. Adelina cântă, dansează şi practică un sport: karate. Peste tot o însoţeşte „soarele” ei, bunicul. El a încurajat-o să folosească maşina de călcat, să-şi prepare singură un ceai sau un ou în tigaie.
Visează să se facă poliţistă
Micuţa karateka cu înclinaţii de gospodină îşi face temele conştiincios, nu acasă la ea, ci la „after” – aşa îi zice ea Centrului „Creştem împreună”, deschis de un ONG special pentru copiii din Piteşti care au părinţii plecaţi la muncă în străinătate. Printre preferinţele ei se numără româna, matematica, engleza, muzica, sportul – „de fapt, cam toate materiile îmi plac”. Adelina are un spirit justiţiar, visează să se facă poliţistă (se antrenează de pe acum să se apere de… hoţi), dar până să-şi atingă acest obiectiv măreţ mai are cale lungă de străbătut.
Ioana
Ioana – o apariţie fascinantă
În timp ce stau la taclale cu Adelina se apropie de mine tiptil, ca o mâţă, Ioana – o altă fetiţă care beneficiază de serviciile Centrului „Creştem împreună”. Oooo! Ce apariţie fascinantă! Mulatră, cu ochii migdalaţi şi părul negru-tăciune foarte des şi ondulat, copila de 10 ani, care mă priveşte cu o prietenie… curioasă, pare a fi o pictură vie, un veritabil portret în ulei de Michelangelo. Făptura cu figură exotică este prietenă la toartă cu Adelina. Sincer, nu m-am aşteptat ca noua mea interlocutoare să vorbească în română. Cum, nu eşti de origine spaniolă, nici mexicană? Şi în cazul ei, aparenţele înşală.
Maturizată înainte de vreme
Fetele-cucuietele învaţă la aceeaşi şcoală, în aceeaşi clasă. Ioana este, asemenea Adelinei, maturizată înainte de vreme. Povestea ei poate fi un subiect de roman. Mama ei, aflată la muncă în străinătate – parcă a spus, în Spania – aproape că a abandonat-o; a lăsat-o cu totul în grija bunicilor, fără a contribui, esenţial, la creşterea ei. Fetiţa creolă este rodul unei relaţii de concubinaj. Tatăl ei natural nu a recunoscut-o la naştere. „Este ţigan!”, a rostit tăios bunica.
După ce a născut primul „plod” la numai 16 ani, mama-adolescentă a mai „comis-o” o dată, cu acelaşi bărbat, la vreo patru ani distanţă. Spre deosebire de Ioana, al doilea copil, Manuel, are trecut în certificatul de naştere numele tatălui. Cei doi fraţi de sânge se iubesc la nebunie. Iar îngerii lor păzitori sunt bunicii. Fără ei, pruncii ar fi rămas la mila statului. Oricum, duc un trai modest, la limita sărăciei. Mama iresponsabilă copilăreşte încă pe meridianele lumii, actualmente fiind „măritată”, în Spania, cu un bulgar. Îmi ajung degetele de la o mână ca să arăt de câte ori această femeie în vârstă de 27 de ani şi-a strâns copilaşii la piept.
O lecţie de toleranţă
Dar cine sunt eu să-i judec pe alţii? O lecţie de toleranţă mi-a dat chiar Ioana, care, cu înţelepciunea unui guru, şi-a apărat mama plimbăreaţă. Şi nu a aruncat în noroi nici în tatăl care nu a recunoscut-o la naştere. „Pe mami o iubesc. Abia aştept să vină la mine şi la frăţior. Ultima oară am văzut-o acum trei ani. A venit acasă pentru că îi expirase buletinul. Atunci ne-am jucat, ne-am gâdilat, ne-am distrat împreună aproape o lună. Ultima oară când am vorbit cu ea la telefon i-am zis că o iubesc. Iar ultimele ei cuvinte au fost: «Şi eu te iubesc! Pa-Pa!». Deocamdată, nu ştiu ce culoare are părul ei, fiindcă se vopseşte de fiecare dată când ne vedem. Oricum, are părul buclat, ca al meu. Şi nu o să vă vină să credeţi, mami are 27 de ani. M-a făcut pe mine când avea doar 16 ani! Eu le zic mamă şi tată bunicii şi bunicului. Am aflat pe la trei ani că nu sunt ei părinţii mei adevăraţi. N-am suferit, n-am plâns, pentru că îi ador. O iubesc nemaipomenit, ca pe o mamă, şi pe mătuşa Daniela, nora bunicii. Ea are un copil cu un an mai mic decât mine, pe nume Stelian; suntem ca fraţii. De tata eu mă simt neataşată după ce mi-am văzut certificatul de naştere… Nu prea îi zic tata, ci îl strig pe numele lui, Manu. Nu pot să spun că îl urăsc. Vorbim. El îmi dă, uneori, câte 20 lei de buzunar”, a spus Ioana – întruchiparea perfectă a bunului samaritean.
Adelina
„O ducem foarte greu!”
Bunica, femeia care o creşte pe Ioana cea blândă, este mamă de cinci copii. Unul dintre odraslele ei a devenit înger, în urma unui accident. „Am avut doi băieţi gemeni şi unul dintre ei s-a prăpădit la 16 ani şi două luni. Puţin după aceea, a venit pe lume Ioana. Pe fetiţa asta care ne umple viaţa am crescut-o şi ca urmare a acestei tragedii. Am grijă şi de Andrei, fratele ei, mama celor doi copii fiind plecată în străinătate. Eu am 60 de ani, sufăr de coxartroză, soţul meu este dializat, fiind foarte bolnav. O ducem foarte greu”, s-a tânguit bunica Ioanei.
Zâne şi prinţese
Ioana este talentată la muzică, dar timiditatea o împiedică să-şi demonstreze talentul pe o scenă.”Vreau să cânt în faţa publicului, dar mai întâi trebuie să-mi înving frica”, a recunoscut micuţa artistă. „Trebuie să treci de bariera fricii. Eu am dansat pe o scenă şi m-am încurcat la paşi de două ori, dar nu m-am ofticat. Am continuat numărul, de parcă nimic nu s-ar fi întâmplat”, a încurajat-o Adelina.
Ioana se descurcă foarte bine la matematică. Iar cea mai recentă carte citită de ea este „Aleodor împărat”. În joacă, le-am întrebat pe cele două prietene care sunt personajele de poveste îndrăgite. Adelina a spus că dacă ar deţine bagheta magică ar vrea să fie prinţesa Aurora sau zâna Clopoţica, plăsmuită din râsul zglobiu al unui copil. Ioana a avut o altă opţiune: „Mie mi-ar plăcea să fiu zâna-naşă, care a transformat-o pe Cenuşăreasa în prinţesă”.
Centrul „Creştem împreună” aparţine organizaţiei „Salvaţi copiii” România – Filiala Argeş, fiind unic în ţară de acest gen.
3.059 de copii cu părinţi în străinătate
Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Argeş monitorizează, trimestrial, situaţiile de acest gen. În primul trimestru al anului în curs erau înregistraţi 3.059 de copii din Argeş ai căror părinţi sunt plecaţi la muncă în străinătate. În comparaţie, în ultimul trimestru al anului 2015 erau evidenţiate 2.033 de cazuri.
În prezent, nu se cunoaşte numărul exact al copiilor din Argeş rămaşi acasă în urma plecării unuia sau ambilor părinţi în străinătate pentru perioade lungi de timp. În acest sens, autorităţile şi unele organizaţii non-guvernamentale şi-au unit eforturile pentru aflarea dimensiunii reale a acestui fenomen.
Mirela NEAGOE
