Un tânăr a ajuns în spatele gratiilor după ce a abuzat sexual o copilă pe care o cunoştea fiindcă locuiesc aproape unul de celălalt.
Mâine, el va fi dus la parchet cu propunerea de a fi dispuse măsuri preventive.
Constrânsă psihic
Evenimentul a avut loc în cursul nopţii de duminică spre luni la Călineşti. Este vorba despre Marius David C., de 20 de ani, din localitate. „El este bănuit că ar fi constrâns psihic o minoră de 13 ani să întreţină raporturi sexuale cu el. În momentul depistării, conducea un autoturism fără a avea permis”, ne-a declarat subcomisarul Mădălin Zamfir, purtătorul de cuvânt al Poliţiei Argeş.
Abuzată pe câmp
Potrivit anchetatorilor, împricinatul era cu maşina, un Volkswagen Golf, împreună cu alţi prieteni. El a luat-o pe fată de acasă şi au plecat către discoteca din comună. Acolo au coborât doar prietenii şoferului, după care acesta şi-a continuat deplasarea până pe un deal de la marginea localităţii.
Acolo a făcut presiuni psihice asupra puştoaicei, care refuza să răspundă la avansurile sexuale, ameninţând-o ba că o lasă singură în miez de noapte pe coclauri, ba că o aruncă în barajul de la Udeni etc. Înspăimântată, copila a cedat în cele din urmă şi a întreţinut raporturi sexuale împotriva voinţei sale cu consăteanul său.
Trimis după gratii
După ce şi-a satisfăcut poftele, agresorul s-a întors la discotecă de unde şi-a luat amicii, apoi a plecat spre casă şi a lăsat-o pe victimă în faţa locuinţei sale.
Puştoaica le-a povestit membrilor familiei ce i s-a întâmplat, iar pe la ora două a nopţii o mătuşă a sa a sesizat poliţia. Cazul a fost preluat de poliţişti din Topoloveni şi Călineşti, care au şi început căutările.
În jurul orei trei a dimineţii de ieri, individul a fost depistat pe raza satului Cârstieni. În cauză a fost deschis dosar penal pentru viol şi conducere fără permis, iar Marius David C. a fost condus la sediul Poliţiei din oraşul de pe Valea Cârcinovului la audieri.
În această după-amiază, acesta a fost reţinut 24 de ore pe bază de ordonanţă şi încarcerat în arestul Poliţiei judeţene. Mâine, el va fi prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Topoloveni, cu propunere de arestare preventivă.