Advertisement
În curtea unei grădiniţe din comuna Merişani, judeţul Argeş, au avut loc scene şocante. Un băiat de numai şapte ani a fost lovit, ameninţat şi forţat să mănânce iarbă, melci şi urzici, sub ameninţarea cuţitului, de către alți copii.
„- Mănâncă, că te omor!
– Mănâncă de asta!
– Pune-l, mă, să lingă pantofii.
– Ia dă-l, mă, la mine, că la mine vrea.
– Dă-i, mă, să lingă pantoful!”, acestea fiind doar câteva din ameninţări.
Ceilalți copii l-au şi filmat în timp ce îl obligau să mânânce urzici. Întâmplarea a avut loc în afara programului.
Părinţii copilului abuzat au sesizat atât autorităţile din comună, cât şi pe cele de la Piteşti.
Advertisement
5 Comentarii
Anonim
Copii în cauză au făcut ceea ce au făcut pentru că asta au văzut în jur.
Cum cel puternic îl calcă în picioare pe celălalt.
Avem inspectori și directori de școli care aplică astfel de tratamente cadrelor didactice.
Așa că să nu ne mai mirăm de ceea ce fac copii în timpul programului școlar sau în afara acestuia.
Acesta este rezultatul curviei politice din sistemul de educație.
Puiu
Sa nu exageram! În ce scoli ai văzut asemenea tratamente, aplicate cadrelor? Ca violenta în scoli, și iată și în grădinițe, a ajuns la un nivel inadmisibil este foarte adevărat. La fel de adevărat este ca nimeni nu se implica în rezolvarea acestei probleme. Și când zic nimeni, ma refer la părinți, cadre, autorități. Toți intervin în cazuri izolate, dar niciunul preventiv. Degradarea morala a societății, continua!?
Anonim
Cu directorii, nu este minciună!
Este realitate!
Că nu toți înjură și amenință subalternii ca pe tarla asta este altă problemă.
Eu am avut ocazia nu numai să fiu înjurat de un astfel de individ, ci să fiu amenințat ca să nu mai zic hărțuit pe domeniul public.
Bineânțeles individul director este un escroc notoriu, dar cu relații suspuse la ISJ Argeș.
Protecția unor astfel de indivizi este asigurată de ISJ Argeș.
Pentru mine indivizii care acoperă directorii de acest gen sunt de aceași teapă infracțională ca și cei pe care-i acoperă. Bineânțeles că protecția nu se face gratuit.
În România, omul cinstit nu este apărat de nicio instituție.
Din aceste motive STATUL Rom\n nu mai există. Statul este doar cel care îi apără pe borfașii și escrocii de la conducerea instituțiilor.
Elena Delia Dumitrica
Cata degradare umana! Acei copii si-au pierdut inocenta… Asemenea comportamente genereaza frustrari puternice in mintea acelui copil, care-l pot face sa devina un delincvent , pentru a se razbuna, mai tarziu, pe cine nu merita. Autoritatile trebuie sa ia urgent masuri in acest caz. Dar adevaratele masuri sunt acelea de preventie, prin care copiilor trebuie sa li se dezvolte sentimente UMANE (daca imi permiteti!), sentimente nobile: de dragoste si respect fata de semeni, de solidaritate, de toleranta, de milā (daca vreau), de simt civic… Or cred ca este aproape imposibil ca elevii de azi sa mai nutreasca asemenea sentimente; au, din pacate, exemple morale in randul adultilor care le faciliteaza calea spre DEZUMANIZARE.
Goargăș
A se vedea ,,exemplul” tuturor conducătorilor de după 1990!