Un copil de cinci ani a ajuns ieri după-amiază la Urgenţa Spitalului Municipal Curtea de Argeş, după ce s-a accidentat în parcul de joacă din cartierul Banu Mărăcine.
Din care se pare, copilul a căzut în timp ce se juca şi pentru că s-a lovit la cap a fost dus de părinţi la spitalul din municipiul Basarabilor. După ce medicii i-au făcut radiografii craniene, micul pacient şi părinţii au venit la Spitalul de Pediatrie Piteşti pentru investigaţii suplimentare. Starea micuţului era bună şi nu a suferit leziuni grave, dar pentru o mai mare siguranţă s-a decis să fie consultat şi de medici piteşteni.
Locul de joacă unde a avut loc incidentul este unul dintre cele mai noi din oraşul regal, dar sunt unele probleme referitoare la leagăne şi topogane, precum şi la gardul împrejmuitor care este rupt şi prezintă pericol pentru cei mici.
Val. NICOLAU