În această dimineaţă, la Mărăcineni, un copil şi tatăl acestuia au fost răniţi după ce un microbuz a izbit din spate autoturismul în care se aflau.
Din primele verificări efectuate de agenţii rutieri sosiţi la locul evenimentului, s-a stabilit că Dumitru S., de 56 de ani, din Coşeşti, conducea un microbuz din direcţia Câmpulung spre Piteşti. Pe fondul nepăstrării unei distanţe de siguranţă în mers, a intrat in coliziune cu un Volkswagen Passat condus regulamentar de Constantin P., de 41 de ani, din Mioveni.
Din accident, fiul în vârstă de nouă ani al acestuia, a fost rănit uşor şi a fost dus la Spitalul de Pediatrie Piteşti, unde medicii au stabilit că suferise o contuzie cerebrală, care nu ridică probleme.
Nu a durat mult şi tatăl băiatului a ajuns şi el la spital cu puseu de tensiune, iar potrivit medicilor de la Urgenţa Spitalului Judeţean bărbatul a făcut atac de panică cel mai probabil provocat de gândul că fiul său a avut de suferit de pe urma evenimentului.
Conducătorii auto nu consumaseră alcool şi în cauză a fost deschis dosar penal pentru vătămare corporală din culpă.