Duminică după-amiază, în comuna Stolnici a avut loc un incident care se putea solda cu consecinţe dintre cele mai grave după ce un băiat în vârstă de 12 ani s-a electrocutat. Familia a sunat imediat la 112 şi în scut timp un echipaj SMURD a pornit către localitatea precizată. Ajunşi la fața locului, salvatorii au constatat că puştanul era conştient şi nu avea leziuni grave.
„Acesta a fost monitorizat, evenimentul care se putea tranforma într-o tragedie s-a terminat cu bine, copilul fiind la această oră într-o stare bună. Nu a avut nevoie de transport la spital”, au transmis duminică seară reprezentanții ISU Argeș.
Potrivit echipei de intervenţie, nu se cunosc împrejurările în care s-a electrocutat copilul, important fiind că este în viaţă şi poate va trage învăţămintele necesare din evenimentul care-l putea costa viaţa.