Copil căzut într-un lac din Argeș.
Update: Este vorba despre doi copii care s-ar fi aventurat cu bicicletele pe lac, iar gheața fiind subțire, s-ar fi spart, aceștia căzând în apă.
Ambii copii, cu vârstele de aproximativ 14 ani, au fost scoși din apă de către un localnic, unul dintre aceștia deplasându-se singur la domiciliu, iar cel de-al doilea fiind dus de către localnicul respectiv.
Aceștia au foat preluați de către echipajele medicale SMURD, le-a fost acordat primul ajutor calificat, iar în momentul de față se transportă la spital.
Știrea inițială
Posibil copil căzut într-un lac din localitatea Oarja.
Intervin pompierii de la Detașamentele Bradu și Pitești cu o autospecială de intervenție, două ambulanțe SMURD de prim ajutor calificat și terapiei intensivă mobilă și o autospecială cu barca se salvare.
Acesta nu ar mai fi în apă, acesta ar fi fost scos de către cetățeni! Vom reveni cu amănunte!
Foto: descriptiv