Doi copii au fost transportaţi la spital după ce autoturismul în care se aflau a fost implicat într-un accident rutier şi s-a răsturnat. Din verificările preliminare efectuate de polițiștii din cadrul Biroului Rutier Câmpulung s-a stabilit că Mihaela M., de 33 de ani, din municipiul de la poalele Mateiaşului, conducea un Mercedes pe DN73 din direcția Câmpulung către Pitești. Ajunsă la intrarea în Furnicoși, în împrejurări ce vor fi stabilite în urma cercetărilor şoferiţa a pierdut controlul asupra direcției de deplasare, a pătruns pe contrasens unde a izbit violent un cap de pod după care maşina s-a răsturnat, s-a dat de câteva ori peste cap şi a revenit pe roţi.
În urma accidentuluia rezultat rănirea conducătoarei auto și a celor doi copii ai săi, un băiat de opt ani şi o fetiţă de şase ani pasageri în autoturism. Ambii aveau mai multe zgârieturi la cap şi au fost preluaţi de echipajul ambulanţei SMURD sosită la faţa locului şi au fost transportați la spital. Mama, care şi ea era uşor rănită, a refuzat transportul la unitatea sanitară, dar a urcat în ambulanţă pentru a-şi însoţi copiii.
Verificată cu etilotestul s-a constatat că şoferiţa nu consumase alcool, în cauză va fi întocmit dosar penal pentru vătămare corporală din culpă, iar cercetările continuă pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care s-a petrecut evenimentul.