Hei, ce veselie! Vine 1 Iunie, Ziua Internaţională a Copilului, declarată liberă de către guvernanţi pentru ca părinţii să îşi poată petrece timpul alături de cei mici. Din păcate, mulţi copii din Argeş nu vor avea părinţii aproape, aceştia fiind plecaţi la muncă peste hotare. Alţii nu au motive de bucurie, căci familiile din care provin sunt din ce în ce mai sărace. Oare, pe lângă desene pe asfalt şi diverse spectacole, autorităţile au şi planuri concrete pentru dezvoltarea armonioasă a tinerei generaţii?
Familia, în derivă
În vreme ce guvernanţii vor să modifice Constituţia pentru redefinirea familiei tradiţionale, societatea pare că a luat-o razna: peste 30% dintre copiii de azi sunt născuţi în afara căsătoriei, deci în concubinaj sau nici măcar; familia tradiţională este denigrată şi atacată din toate părţile, fetele de până la 18 ani continuă să devină mămici nevinovate, iar cariera şi grijile le fac pe femei să nu mai dea naştere decât cel mult unuia sau doi prunci (în familiile paupere, însă, şi cu grad de educaţie scăzut, numărul copiilor este mare). Guvernanţii nu au un plan concret de susţinere a familiei şi copiilor; să luăm exemplul alocaţiei de stat pentru un minor: este de doar 84 lei pe lună, în condiţiile în care statul cheltuieşte cu un deţinut peste 2.500 lei pe lună, ba unora le mai dă şi plăţi compensatorii pentru condiţii improprii de detenţie.
Învăţământul, mereu în reformă…
Învăţământul este gratuit numai pe hârtie, căci meditaţiile impuse, plata unor cotizaţii la grădiniţe sau pentru fel de fel de materiale didactice e la ordinea zilei. În multe zone, în special rurale, copiii nu au nici cu ce să ajungă la şcoală, iar în altele nu au condiţii decente în şcoli (de exemplu, toaletele sunt fără apă şi în fundul curţii). Abandonul şcolar şi analfabetismul funcţional sunt în creştere, iar programa şcolară nu este adaptată nevoilor pieţei muncii. În unităţile de învăţământ se derulează programe precum „Laptele şi cornul”, dar produselor oferite copiilor ajung de multe ori la coşul de gunoi, din cauza calităţii lor îndoielnice. Toată lumea visează la diplome universitare, dar piaţa muncii cere macaragii, strungari, lăcătuşi mecanici ori sudori, meserii bănoase care au căutare şi „afară”. Lipsa de perspective îi face pe cei mai mulţi copii să viseze la cariere în străinătate, România fiind a doua ţară după Siria din punct de vedere al migraţiei externe.
În spitale, cu şpaga în buzunare
Conform legii, copiii au dreptul la tratamente medicale de calitate şi pe baza contribuţiilor părinţilor la sistemul de sănătate. Din păcate, condiţiile din spitale lasă de dorit, acestea fiind „căpuşate” de persoane care nu au plătit în viaţa lor un leu la fondul de asigurări de sănătate. În plus, igiena e precară, infecţiile intraspitaliceşti sunt ceva obişnuit, iar personalul medical nu este de cele mai multe ori cum ar trebui. Iată ce ne-a povestit M.T., tatăl unui băieţel de 12 ani care trebuie să facă o operaţie. „De când cu criza bebeluşilor din Argeş nu mai am încredere în spitalele din judeţ, aşa că merg la Bucureşti, la spitalele mari. Nu mică mi-a fost surpriza acum câteva zile ca un medic de la un important spital din capitală să îmi ceară de la obraz bani în plic pentru intervenţia chirurgicală pe care o va face copilului meu. Or, abia ce le-au mărit salariile medicilor şi asistentelor! Un medic ajunge la peste 15.000 lei la stat, mai lucrează şi la privat unde obţine încă pe atât şi tot nu se satură! În plus, asistentele şi infirmierele nu s-au debarasat de vechile năravuri şi până nu le pui ceva în buzunar nu mişcă un deget!”, ne-a spus M.T. Aşadar, oameni cu venituri uriaşe se dedulcesc, cum se spune, la banii celor care câştigă uneori minimum pe economie! Halal sistem de sănătate!
În ţarcuri…
Mulţi ne amintim de copilăria de la ţară sau de cea „cu cheia la gât” în oraşe. În prezent, aproape că ţi-e şi frică să mai laşi copiii afară: numărul maşinilor a crescut ameţitor, vechile tarlale pe care se juca fotbal au devenit parcări, pârtiile de săniuş s-au umplut de blocuri, dealerii de droguri, pedofilii şi violatorii s-au înmulţit, iar autorităţile par tot mai neputincioase în faţa valului de agresiuni. Copiii au devenit, astfel, „sclavii” tehnologiei, trăind în lumi virtuale şi cu simţul realităţii alterat profund. Micuţii de azi sunt asaltaţi de informaţii din care nu ştiu cum să aleagă ce e bine şi ce e rău, iar „ghidajul” părinţilor prea ocupaţi de muncă sau al şcolii prea absorbită să îşi protejeze cadrele didactice şi catedrele acestora lipseşte sau e diminuat mult. România nu pare preocupată de generaţiile viitoare. Contează doar prezentul şi ziua de mâine care aduce mereu şi mereu alte reforme, alte strategii, dar nimic concret pentru îmbunătăţirea vieţii!
