UPDATE: Cu puțin timp în urmă a decedat și tânărul de 18 ani care era în comă indusă de gradul IV. Avea hemoragie internă și multiple traumatisme, iar medicii au avut de la început prognostic rezervat.
Unul dintre ei, în vârstă de 15 ani, a decedat la spital. Un altul, de 18 ani, e în coma indusă. Are multiple traumatisme. Prognosticul medicilor este rezervat. Evenimentul a avut loc azi după-amiaza în satul Furnicoşi.
Din primele verificări, efectuate de polițiștii din cadrul Biroului Rutier Câmpulung, s-a stabilit că un bărbat de 53 de ani, din Bughea de Sus, care conducea un autoturism pe DN 73, din direcția Pitești către Câmpulung, ar fi pierdut controlul asupra direcției de mers, posibil pe fondul oboselii, intrând în coliziune cu doi bicicliști, unul dintre aceștia având și un pasager pe bicicletă.
În urma accidentului, toți trei, doi minori de 14 și 15 ani și un tânăr de 18 ani, toți din Mihăești, au fost transportați la o unitate medicală.
Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, valoarea indicată fiind zero.
În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă, iar verificările continuă pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care evenimentul s-a produs.
Odată cu decesul copilului de 15 ani, cercetările se extind și pt săvârşirea infracţiunii de ucidere din culpă.