Advertisement
Aţi privit vreodată un copac uscat, care, cândva, v-a hrănit cu substanţa sa roditoare de univers viu? Când îl vezi inert, plin de mila vremii, ai senzaţia că şi ceva din tine a dispărut, te simţi vinovat şi abandonat! Copacii sunt ca oamenii, dar mă tem că noi ne-am însuşit măreţia lor ancestrală… Adevărată inteligenţă planetară, arborii au existat înaintea noastră. Ne-au pregătit venirea întru viaţă, dându-ne oxigenul existenţial şi hrănindu-se, în taina nopţii, cu reziduurile noastre respirabile, ca o tainică făptură ce se sacrifică pentru măreţia alteia! Viaţa şi moartea noastră ţin de copac!
Gheorghe FRANGULEA
Advertisement