Marţi dimineaţă, o familie din Bucureşti, care deţine o casă de vacanţă în Gorj, s-a pomenit în casă cu echipe de mascaţi însoţiţi de procurori argeşeni, care, induşi în eroare de informaţiile primite, au… greşit adresa. Individul pe care-l căutau locuia în altă parte. Parchetul General a confirmat ce s-a întâmplat în localitatea gorjeană Glovola şi într-o primă fază a susţinut că a fost o acţiune a mascaţilor din Argeş. Ieri, oficiali ai Poliţiei Argeş au negat informaţia, anunţând că gafa aparţine mascaţilor din Gorj.
Locuinţă luată cu asalt
Acţiunea, desfăşurată într-un dosar de infracţiuni informatice, a fost pregătită până la ultimul detaliu, exceptându-l pe cel referitor la adresă. Speriată, o femeie, sora proprietarului, a suferit un atac de panică şi a avut nevoie de îngrijiri medicale. Cu toate că timp de două ore le-au explicat anchetatorilor că la respectiva adresă nu locuieşte persoana căutată, atât femeia, cât şi soţul său nu au fost lăsaţi să folosească telefoanele mobile şi nici să cheme ambulanţa. Culmea, mascaţii au sărit gardul, deşi, după cum afirmau soţii Mariana şi Marius Marcu, pe care forţele de ordine i-au speriat de moarte, poarta era descuiată. Din toate aceste considerente cei doi soţi intenţionează să îi dea în judecată pe cei care au participat la percheziţii, iar ieri au depus plângeri la Poliţia şi Parchetul de pe lângă Judecătoria Motru. Cei mai afectaţi sunt femeia, care tocmai trecuse peste un infarct, şi fiul său de 14 ani, care a făcut atac de panică. Când s-au convins că au greşit adresa, mascaţii au plecat fără ca măcar să-şi ceară scuze. Până la urmă l-au capturat pe suspect, pe care l-au găsit doar la câteva case distanţă.
Informaţie eronată
Ieri-dimineaţă, incidentul din Glovola era intens mediatizat pe toate posturile naţionale de televiziune şi pe toate site-urile de ştiri. Luând de bună confirmarea Parchetului General, s-a afirmat că gafa ar aparţine mascaţilor şi procurorilor DIICOT din Argeş. Ştirea l-a luat prin surprindere şi pe chestorul Ionel Ispir, inspector-şef al poliţiei argeşene, care imediat l-a sunat pe şeful Serviciului Acţiuni Speciale. Acesta i-a raportat că luptătorii argeşeni nu au părăsit judeţul şi că au participat la o acţiune a DIICOT şi a poliţiştilor de la Combatarea Criminalităţii Piteşti, care a avut loc într-un cartier din municipiu. Ce-i drept, acţiunea din Gorj a fost coordonată de procurorii DIICOT Piteşti care, marţi, au efectuat 20 de percheziţii în Bucureşti şi în judeţele Argeş (la Piteşti), Vâlcea, Suceava, Gorj, Vaslui, Buzău, Teleorman, Botoşani, Caraş-Severin şi Dolj.
Falsificau carduri
Activităţile, la care au participat şi doi poliţişti din Italia, precum şi un reprezentant al Europol, s-au desfăşurat la locuinţele membrilor unui grup infracţional organizat, format din 30 de persoane, specializat în infracţiuni informatice. Din cercetări a rezultat că, începând cu 2013, membrii grupării ar fi montat dispozitive de tip skimming la ATM-uri din Franţa, ar fi falsificat carduri şi le-ar fi pus în circulaţie fie la retragerea în numerar, fie cumpărând haine şi încălţăminte din mai multe magazine din Italia. Potrivit anchetatorilor, împricinaţii ar fi obţinut venituri ilicite de aproximativ 60.000 euro. Printre beneficiari se află şi un bărbat din Piteşti, membru al grupării infracţionale.
Mandate europene
Liderul grupului este un anume Mihai Nazare, zis „Moşu” sau „Tătucu”, persoană cu influenţă şi legături în cele mai importante grupări din lumea interlopă, care a coordonat în Italia şi Elveţia o reţea de prostituţie cu tinere racolate din România. În urma descinderilor au fost ridicate trei hard disk-uri, cinci laptopuri, o tabletă, 30 de suporţi optici, două memory stick-uri, 15 telefoane mobile, 10 cartele SIM, nouă carduri bancare, 20.000 lei şi 4.100 euro, iar autorităţile judiciare din Italia au emis împotriva lui Nazare şi a altor şase membri ai grupării, unul dintre ei fiind piteştean, mandate europene de arestare. Trei suspecţi au fost ridicaţi de acasă şi conduşi pentru audieri la parchetele curţilor de apel Bucureşti, respectiv Craiova. Împricinaţii sunt cercetaţi pentru constituire a unui grup infracţional organizat, falsificarea şi punerea în circulaţie de instrumente de plată electronică falsificate, deţinerea de echipamente, inclusiv hardwre şi software, cu scopul de falsificare carduri bancare, acces ilegal la un sistem informativ şi efectuarea de operaţiuni financiare frauduloase atât în România, cât şi în Franţa şi Italia.
Simultan, în cadrul aceleiaşi operaţiuni, au avut loc percheziţii şi în Italia, sincronizate şi coordonate de către procurori din cadrul Procuraturii Republicii din Monza. La acţiune au participat poliţişti din Italia, precum şi un reprezentant Europol – EC3 (Centrul European Cybercrime).
Val. NICOLAU
2 Comentarii
N.Multumitu
PAMFLET:
Unul din motivele pentru care nu sunt la liber armele si munitiile in Romania, asa cum sunt in alte state. Ganditi-va ce face texanul care vede ca cineva bate ca idiotul in usa lui, indiferent de ora sau ca sare gardul. Stiti ca acesta intai impusca si apoi intreaba, exact ca organele din Romania. Si sa le zicem de acum incolo texani? Pai daca cineva iti violeaza proprietatea ai dreptul sa te aperi. Dar nu in Romania. In schimb organele au dreptul sa faca tot ce vor sub umbrela legii, sa te bata, sa te impuste, sa te aresteze si alte alea,stiu ei ce magarii fac, dupa cere daca-si cer scuze e mare minune. Pe ei ii apara haina, de care daca te legi se cheama ultraj. De ce nu se condamna incompetenta? Norocul nostru,al fraierilor de rand, este ca in ultimii cinci ani cativa oameni ai legii s-au sinucis ori s-au impuscat intre ei cu arma din dotare, au sarit cu pieptul gol in fata masinii sau au iesit cu masina in decor, verificati in presa. Natura cerne ceva incompetenta.
ACESTA ESTE UN PAMFLET SI TREBUIE TRATAT CA ATARE!
darius
uneori la perchezitii vin si persoane pentru furt, asa e la romani, gresala are un rost.