De Rusalii, Piteştiul a fost aproape pustiu, însă controlorii din autobuze au ieşit la „vânat” sperând astfel să-i prindă în ofsaid pe puţinii cetăţeni care au circulat cu mijloacele de transport în comun. Conform directorului Publitrans, Manuel Rotaru, au ieşit pe teren echipaje în număr redus (precum în zilele de duminică). Îmbrăcaţi lejer, unii chiar în bermude ca la ştrand, controlorii mai mult s-au plimbat şi au admirat peisajul urban, autobuzele fiind aproape goale. Oamenii nu s-au lăsat ispitiţi de faptul că e sărbătoare şi au prezentat cu promptitudine biletele. În autobuzul liniei 2, de obicei arhiplin la ore de vârf, bătea doar aerul condiţionat. Câţiva liceeni „rătăciţi” au început să chicotească în momentul în care, la staţia de lângă Spitalul Militar, au urcat doi indivizi „dubioşi” care ulterior s-au legitimat. Situaţia a devenit şi mai amuzantă când cei doi s-au întâlnit undeva în spate cu un al treilea… controlor. „Ăsta chiar trebuie amendat…” – glumeau tinerii.
George OLTEANU