În ziua de 15 iulie a.c., poliţiştii din cadrul Secției 2Poliție Pitești, împreună cu jandarmi și polițiști locali,au acționat în municipiul Pitești, în Piața Gavana, dar și în centrele comerciale din zona de competență, pentruprevenirea comerțului ilegal de produse alimentare si nealimentare, dar și pentru verificarea respectăriiobligaţiilor care le revin agenţilor comerciali şi persoanelor în privinţa purtării de mijloace de protecţie şi a păstrării unei distanţe de siguranţă pentruprevenirea transmiterii coronavirusului.
Astfel, au fost verificate 38 de societăți comerciale și 7 mijloace de transport în comun.
Ca urmare a neregulilor constatate, au fost aplicate 38 de sancțiuni contravenţionale, în valoare totală de 8.000 de lei, pentru nerespectarea de către persoanele fizice a obligației de a purta masca de protecție în spațiile inchise, spaţiile comerciale.
Nu au fost constatate nereguli în cadrul controalelor efectuate în mijloacele de transport în comun.
De asemenea, polițiștii au desfășurat activități de prevenire, prin care au adus la cunoștința agenților economici și a persoanelor desemnate pentru punerea în aplicare a prevederilor Legii 55/2020, să informeze permanent angajații, dar și clienții că este important să respecte măsurile de protecție individuală, de distanțare socială și de igienă persoanală, mai ales în spațiile închise.