Poliţiştii argeşeni sunt în continuare la datorie, alături de jandarmi, pompieri, poliţişti locali şi reprezentanţi ai altor autorităţi, cu care se acţionează în sistem integrat, pentru prevenirea răspândirii şi combaterea infectării cu coronavirus. Activitățile au fost intensificate, pe fondul creșterii numărului de persoane diagnosticate pozitiv, și al măsurilor dispuse în consecință, în localitățile cu rata de îmbolnăvire ridicată.
25 de acţiuni punctuale au fost desfășurate în ultimele 24 de ore, în cadrul acestora fiind angrenați peste 150 de polițiști. Dintre aceste acțiuni, 21 au fost organizate independent de către poliţişti, 3 organizate împreună cu I.J.J. Argeş şi una cu alte structuri. Peste 2.500 de persoane, precum și 136 de mijloace de transport persoane au fost verificate în cadrul activităților. De asemenea, în ultimele 24 de ore, au fost verificate 122 de societăți comerciale, unde poliţiştii, alături de celelalte structuri cu care acționează în sistem integrat, au instruit reprezentanţii tuturor agenţilor comerciali și centrelor comerciale verificate referitor la măsurile pentru respectarea normelor de prevenire a infectării și combatere a răspândirii coronavirusului. Ca urmare a abaterilor constatate, poliţiştii argeşeni au aplicat 144 de sancţiuni contravenţionale, în valoare totală de 12.000 de lei, după cum urmează:
–142 de sancțiuni, în valoare de 10.000 de lei, ca urmare a nepurtării sau purtării necorespunzătoare a măștii;
–2 sancțiuni, în valoare de 2.000 de lei, unor persoane care nu au respectat măsura izolării/carantinării.
Exemple:
Pe raza municipiului Pitești, polițiștii Secțiilor de Poliție 1-4 Pitești, precum și polițiștii Biroului Rutier Pitești, au desfășurat 5 acțiuni punctuale. Aceștia au verificat 55 de societăți comerciale și 50 de mijloace de transport persoane.
De asemenea, au fost verificate aproape 800 de persoane și au fost aplicate 64 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de 8.500 de lei. Dintre sancțiunile aplicate, 62 au fost ca urmare a nepurtării măștii de protecție, valoarea acestora fiind de 6.500 de lei. Modul de acțiune este unul preponderent preventiv, și reamintim că sancțiunile se aplică de către polițiști doar ca urmare a încălcării normelor legale, iar cuantumul acestora se stabilește prin evaluarea obiectivă a fiecărei situații constatate. Ne dorim ca toți cetăţenii să conștientizeze faptul că sănătatea și viața sunt cele mai importante, iar efortul nostru comun, cetățeni și autorități deopotrivă, se face pentru limitarea răspândirii infectărilor cu virusul SARS CoV-2, pentru care poliţiştii, alături de jandarmi, pompieri, polițiști locali și reprezentanți ai celorlalte autorități cu care se acţionează în sistem integrat, vor fi în continuare la datorie.
În ziua de 12 octombrie, polițiștii din cadrul Secţiei 1 Poliţie Piteşti au depistat, pe raza municipiului Piteşti, un bărbat, de 29 de ani, și o tânără de 22 de ani, ambii din Cetățeni, care nu au respectat măsura carantinării la adresa declarată, acesta fiind depistați cu ocazia prezentării la sediul Serviciului de Eliberare a Pașapoartelor Argeș. Ca urmare a celor constatate, cei în cauză au fost sancționați contravențional, cu amendă în valoare de 1.000 de lei fiecare, iar situaţia a fost comunicată D.S.P. Argeș.
Polițiștii din cadrul Poliției Muncipiului Câmpulung au desfășurat 6 acțiuni punctuale. Aceștia au verificat 15 agenți comerciali și 7 zone pretabile aglomerării de persoane (zone comerciale și gări), precum și 13 mijloace de transport persoane. De asemenea, au fost verificate aproape 350 de persoane și au fost aplicate 13 sancțiuni contravenționale, în valoare de 500 de lei, toate ca urmare a nepurtării măștii de protecție.
Polițiștii din cadrul Poliției Muncipiului Curtea de Argeș au desfășurat 4 acțiuni punctuale. Aceștia au verificat 24 societăți comerciale și o zonă pretabilă aglomerării de persoane (zonă comercială), precum și 31 de mijloace de transport persoane. De asemenea, au fost verificate 424 de persoane și au fost aplicate 14 sancțiuni contravenționale, în valoare de 1.000 de lei, toate ca urmare a nepurtării măștii de protecție.
Polițiștii din cadrul Poliției Orașului Mioveni au desfășurat 2 acțiuni punctuale. Aceștia au verificat 6 agenți comerciali și o zonă pretabile aglomerării de persoane, precum și 18 mijloace de transport persoane. De asemenea, au fost verificate aproape 300 de persoane și au fost aplicate 7 sancțiuni contravenționale, cu avertisment, toate ca urmare a nepurtării măștii de protecție.
Acțiunile vor fi desfășurate în mod curent în localitățile cu rată de îmbolnăviri ridicată, scopul acestora fiind ca cetățenii să înțeleagă importanța respectării, în continuare, a recomandărilor privind limitarea expunerii în spații aglomerate și purtarea mijloacelor de protecție individuală, alături de respectarea celorlalte recomandări. Reamintim că la nivelul județului Argeș, purtarea măștii de protecție este obligatorie, pentru toate persoanele cu vârsta peste 5 ani, atât în spațiile publice închise, cât și în cele deschise.
În contextul actual, polițiștii argeșeni vă recomandă să conștientizați importanţa, pentru întreaga comunitate, a măsurilor necesare, precum şi efortul comun pentru limitarea riscului de răspândire a infecţiei cu Coronavirus. Abordarea constantă a unei conduite preventive, responsabile, de către fiecare persoană, este esenţială pentru a limita riscul de infectare şi transmitere.