Inspectorii sanitari au demarat controalele în reţeaua şcolară din Argeş. Dintre cele 532 unităţi de învăţământ pe care Direcţia de Sănătate Publică Argeş le are în evidenţă, 509 sunt în regulă. În suferinţă totală la acest capitol – a se înţelege că nu au avut niciodată autorizaţii sanitare de funcţionare – sunt câteva grădiniţe cu program normal din Albeştii de Muscel, Bughea de Jos, Popeşti, Vedea, Vlădeşti şi alte câteva şcoli primare din Ciomăgeşti, Mălureni, Vultureşti. Neautorizate sunt şi clădiri din mediul urban, precum Grădiniţa cu Program Normal Nr. 6 Câmpulung şi „surata” din Izvorani – Ştefăneşti.
Pe de altă parte, există şi unităţi şcolare care deţin autorizaţii cu programe de conformare expirate; este cazul unor grădiniţe din Beleţi-Negreşti, Hârseşti, Negraşi şi Tigveni, precum şi a unor şcoli din Miroşi, Răteşti, Ştefan cel Mare şi Ungheni.
Controalele în şcoli, grădiniţe şi licee, pe linie sanitară, au început săptămână trecută, urmând ca rapoartele să fie comunicate în câteva zile. Specialiştii DSP Argeş verifică, în prima etapă, unităţile cu deficienţe. „Boala” este cauzată de o mai vechie problemă: lipsa apei curente şi a canalizării.
Mirela NEAGOE