Reprezentanţi ai Serviciului Judeţean de Poliţie Transporturi, împreună cu colegii de la Serviciul Rutier Argeş, au acţionat, pe tot parcursul zilei de ieri, la pasajele de trecere la nivel cu calea ferată fără bariere existente în judeţ. Acţiunea a vizat prevenirea şi combaterea accidentelor care se produc fie în apropiere, fie chiar pe calea ferată, aşa cum s-a întâmplat nu demult la Băiculeşti, unde o şoferiţă nu s-a asigurat, iar maşina ei a fost acroşată de un tren care circula pe relaţia Piteşti – Curtea de Argeş. Spre norocul ei, femeia de la volan care s-a aflat la un pas de moarte, a scăpat fără nicio zgârietură doar cu maşina şifonată în partea din faţă.
În urma acestor activităţi cu caracter preventiv în principal, au fost depistaţi 24 de conducători auto care nu au respectat semnificaţia indicatoarelor rutiere amplasate în zona pasajelor peste calea ferată, iar împricinaţii au fost amendaţi cu suma totală de 18.000 lei. Oricum e mai bine că respectivii şoferi s-au întâlnit cu poliţiştii şi nu cu trenul, situaţie în care exista posibilitatea ca unii să cadă victime evenimentelor feroviare.
Val. NICOLAU