În contextul creşterii numărului de infectaţi cu Covid-19, săptămâna trecută au fost efectuate, la solicitatea prefectului Emanuel Soare, controale în marile centre comerciale, supermarketuri şi pieţe pentru verificarea respectării prevederilor Legii 55/2020 privind măsurile impuse pentru prevenirea şi combaterea epidemiei de coronavirus.
Inspecţii la marii retaileri
Astfel, Compartimentul Securitate şi Sănătate în Muncă din cadrul ITM Argeş a verificat, în perioada 15 – 19 iunie, toţi marii retaileri din judeţ. Au fost efectuate 48 de controale, ocazie cu care au fost constatate 23 de deficienţe fiind aplicate 23 de sancţiuni contravenţionale din care 20 de avertismente şi trei amenzi în valoare totală de 12.000 lei. Potrivit Prefecturii, astfel de acţiuni vor continua şi în perioada următoare.
Totodată, echipe de poliţişti, specialişti ai ITM, ai Direcţiei Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor şi pompieri de la ISU Argeş au verificat 111 societăţi comerciale. Principalele acţiuni s-au desfăşurat în zona centrelor comerciale, a pieţelor şi în zonele adiacente. Au fost aplicate 108 sancţiuni contravenţionale cu amendă pentru nerespectarea măsurilor de protecţie individuală în valoare totală de 14.000 lei. În plus, ITM a efectuat controale la aproape 400 de operatori economici pe durata stării de alertă. Au fost supuse verificărilor firmele care au avut salariaţi cu contracte de muncă suspendate în perioada 16 martie – 15 iunie, dar şi societăţi comerciale cu obiect de activitate transport, construcţii, service auto, confecţii, comerţ şi asistenţă socială.
Muncă la negru
În total au fost controlaţi 390 de angajatori, fiind dispuse 152 de măsuri pentru remedierea deficienţelor constatate şi au au fost aplicate sancţiuni contravenţionale cu amendă în cuantum de un milion de lei. Au fost aplicate amenzi de 680.000 lei pentru primirea la lucru a 20 de persoane fără contract individual de muncă încheiat în formă scrisă, 12 persoane au fost depistate lucrând, deşi aveau contractele individuale de muncă suspendate, iar alte patru persoane au fost găsite lucrând în afara normei de muncă negociată în contract. În aceeaşi perioadă au fost verificate şi 19 centre de îngrijire şi asistenţă a persoanelor vârstnice. La unul dintre ele s-a constatat faptul că nu s-a asigurat permanentizarea programului de lucru, fiind aplicată o amendă de 1.000 lei.
Paranghelia l-a costat scump
Poliţia judeţeană ne-a mai informat că, la sfârşitul săptămânii trecute, oamenii legii au verificat 2.381de peroane cu privire la respectarea măsurilor şi interdicţiilor specifice stării de alertă, fiind aplicate 66 de sancţiuni contravenţionale cu amendă în valoare totală de 17.000 de lei.
60 dintre ele, în valoare de 7.000 de lei, au fost aplicate persoanelor care nu respectau măsurile de protecţie individuală, o sancţiune de 5.000 de lei amendă a fost aplicată unei persoane pentru organizarea unui eveniment în aer liber fără respectarea măsurilor specifice, iar cinci amenzi în sumă de 5.000 de lei au fost aplicate ca urmare a nerespectării măsurilor de izolare. Aceste din urmă situaţii au fost comunicate Centrului Judeţean pentru Coordonarea şi Conducerea Intervenţiei, pentru a dispune asupra măsurilor care se impun.
Necunoaşterea legii nu exonerează de răspundere
„Reamintim că, în contextul stării de alertă, nerespectarea legislaţiei în vigoare atrage sancţiuni, astfel că încălcarea prevederilor referitoare la măsurile de izolare, precum şi a recomandărilor privind luarea măsurilor de protecţie individuală, în special în condiţiile organizării unor evenimente, chiar şi în aer liber, pot atrage, pe lângă riscul răspândirii infecţiilor cu noul coronavirus, şi împrejurarea care constituie motivul pentru a fi sancţionaţi, iar necunoaşterea legii nu exonerează pe nimeni de răspundere. În prioada ce urmează, poliţiştii nu vor neglija nici abaterile de la normele de circulaţie pe drumurile publice sau de la cele de convieţuire socială, acţionând în permanenţă pentru creşterea siguranţei deplasărilor în trafic, asigurarea ordinii şi liniştii publice, prevenirea infracţiunilor de orice gen, în special a celor împotriva patrimoniului, şi a faptelor comise cu violenţă, dar şi cu măsuri de protejare a populaţiei împotriva activităţilor de comerţ ilicit şi prevenirea sustragerii, transportului şi a comercializării ilegale de material lemnos”, ne-a transmis poliţia judeţeană.
(Foto: descriptiv)