În urma demersurilor Consiliului Județean Argeș, Spitalul de Pediatrie Pitești va fi dotat de către Ministerul Sănătății cu un echipament RMN. Astfel, în data de 23 aprilie a.c., a fost semnat contractul privind furnizarea, instalarea și punerea în funcțiune a echipamentelor de imagistică de înaltă performanță prin rezonanță magnetică.
”Aparatura necesară investigării pacientului este foarte importantă în vederea unui diagnostic corect și precis. Datorită investițiilor în dotări la Secțiile de Radiologie ale Spitalului de Pediatrie și Spitalului Județean de Urgență Pitești, medicii au posibilitatea să lucreze cu echipamente ultra moderne, care permit efectuarea unor examene rapide, asigurând în acest fel precizie în stabilirea diagnosticului. Anul trecut, Spitalul de Pediatrie a fost dotat cu echipamente medicale, dintre care și un computer tomograf, iar investițiile în moderizarea spitalului au continuat cu reabilitarea etajului V și a blocului alimentar la standarde occidentale. De asemenea, în luna aprilie a acestui an, a fost semnat contractul de finanțare privind extinderea, modernizarea și dotarea Compartimentului de Primiri Urgențe, urmând a fi semnat și contractul de finanțare pentru extinderea, modernizarea și dotarea Ambulatoriului Spitalului de Pediatrie. Toate aceste investiții vin în sprijinul pacienților din întreaga regiune, nu numai din județul Argeș.” – Dan Manu, președintele Consiliului Județean Argeș.