Cred că în copilărie, când direcţia în viaţă nu e conturată precis, ne facem tot felul de vise despre ce vom deveni când vom fi mari. Câţi dintre noi nu visăm cu ochii deschişi că vom ajunge eroi sau savanţi, mari sportivi sau muzicieni, până ce vine momentul în care trebuie să ne hotărâm ce rol ne asumăm, ce ar fi posibil şi ce imposibil, din punct de vedere al resurselor şi limitelor noastre. Or, dacă un copil moşteneşte dragostea de ţară, atunci el va ajunge militar sau va fi un bun profesor de istorie sau de geografie. Dacă însă el este atras de oameni, atunci va ajunge medic. În fine, dacă acestuia îi va plăcea să facă tot felul de calcule, să se joace cu cifrele, atunci el va ajunge contabil. Între aceste profesii există o singură diferenţiere, cea dată de prestigiu, având în vedere că profesia de medic, de exemplu, se plasează în vârful oricărei scale de măsurare a prestigiului profesiilor actuale. Dar nu despre prestigiul profesiilor vreau eu să scriu aici, nu acest lucru e relevant în zilele acestea, ci despre capacitatea vizionară a acestor profesii. Şi, fără să scriu ce presupune fiecare profesie din perspectivă vizionară, mă voi referi doar la câtă viziune poate avea un contabil.

Prin urmare, contabilul, indiferent cine este acesta, are o problemă certă cu imaginaţia şi viziunea profesională. Iar dacă ne gândim la conştiinciozitatea unui om meticulos, acesta nu poate fi decât contabil. El taie viaţa în sume, pe care le rânduieşte în dosare. O clasifică ordonat ca pe un plan de dizertaţie. Nu confundă, dar nici nu vede altceva decât cifre. Florin Câţu, de exemplu, cât a fost bancher, era implicat în atacul speculativ pe leul românesc. Fiind contabil, el nu a realizat ce înseamnă asta pentru ţară. Iar noi nici nu-l putem acuza cu ceva, pentru că omul chiar nu şi-a dat seama ce face. Acest om nu vede altceva decât cifre şi mulţimi de cifre. Vinovaţi se fac cei care l-au numit în această funcţie. Drept care, contabilitatea, care este o profesie de tot respectul, cunoaşte însă o singură simetrie: alinierea cifrelor. Şi o singură superioritate: mărimea cifrelor. Calităţi pe care le poartă pretutindeni, în morală, în artă, în politică etc.

Contabilul lucrează cu acolade, numere şi registre. Şi nu putea fi numit în funcţia de premier, de exemplu, decât tot de unul ca el. Adică de unul care nu are viziune. Căci Klaus Iohannis are o uniformitate a temperamentului de tip nemţesc. Adică, el nu ştie decât politica pas cu pas, demnă de un contabil, dar unul nemţesc, vorbind circumstanţial şi care aşteaptă să vadă ce se mai întâmplă. Aşa că domnul Câţu este etern şi egal cu el însuşi. Însă ceea ce este nefast cu prezenţa lui în această înaltă demnitate constă în faptul că, pentru el, orice cifră este o lichidare. De când este premier a lichidat miliarde de euro şi noi nu ştim pe ce anume. I-a „lichidat” pe pensionari, pe profesori, îngheţându-le pensiile şi salariile. Lista ar putea fi foarte lungă cu exemplele de lichidare de care a dat dovadă acest premier a cărui personalitate parcă nu e întreagă…

 Aşadar, acest om ştie să deschidă registrele, să şteargă greşelile, să se împrumute de bani, să deschidă şi să încheie contabilitatea şi, la urmă, să rezume o întreagă viaţă într-o cifră. Deficit sau câştig. Atât! Florin Câţu nu realizează că un număr însemnat undeva într-un registru sfârşeşte o viaţă şi uită pe veci o muncă. Această operaţie de lichidare în cifre şi formule o îndeplineşte cu mare responsabilitate premierul nostru. El vorbeşte bruscând limba română, provoacă adversităţi politicie, adulmecând alte cifre care-l avantajează.

Astfel, cum am putea să înţelegem că a ascuns numărul celor care au decedat din cauza infectării cu Covid-19?! Florin Câţu valorifică într-o manieră contabilicească amănuntul şi uită esenţialul. El dă dovadă de o igienă elementară, în vederea unui raţionament care nu face altceva decât să rânduiască în funcţie de mărimea cifrelor, să eticheteze din necesitate financiară şi să simplifice din cauze politice.

În concluzie, Guvenul, având în fruntea lui un contabil, este lipsit de viziune. Ultimele evenimente politice îmi confirmă impresia pe care o aveam mai demult, precum că unele defecte de viziune se răsfrâng nu numai asupra relaţiilor zilnice, ci şi asupra perspectivelor politice mai apropiate sau mai îndepărtate. Guvernanţii actuali nu văd decât ceea ce este imediat realizabil şi rareori gândirea lor urmăreşte logica desfăşurării evenimentelor. Să ne ferească Dumnezeu de valul al patrulea al pandemiei de coronavirus, că altcineva nu are cine! Guvernanţii aceştia joacă un rol dincolo de interesele oamenilor obişnuiţi. Am mai spus şi o repet, pentru mine criteriul ideologic este esenţial într-o democraţie, fiindcă, aşa cum se ştie, el trasează linia netă de demarcaţie dintre aceasta şi orice altă formă totalitară. Angajamentul nostru politic ar trebui să fie de ordin pur ideologic. Iar chestiunile mari, cele de ordin moral care stabilesc viitorul unui neam, de care sunt legate interesele lui supreme de onoare şi naţionalitate, nu pot fi exprimate în cifre şi nu pot fi preţuri de tocmeală, nu pot fi motive de oportunitate ca să fie compromise, mutându-le în zona unui registru contabil. 

Distribuie pe Facebook

Gheorghe Savu

See Full Bio