Un piteştean s-a mutat la Constanţa ca să ducă o viaţă „high”. Şi a dus, până când s-a certat cu partenera şi aceasta l-a turnat la poliţişti!
Droguri în maşină
În rechizitoriul întocmit de procurorii DIICOT constănţeni se arătat că, aproape de începutul anului 2018, ca urmare a unei informări primite de la o tânără, poliţişti ai Secţiei 1 Constanţa s-au deplasat pe o stradă din municipiul de la malul mării şi au observat un Audi A4 oprit în dreptul unui imobil. Verificând maşina, oamenii legii au găsit pe scaunul dreapta faţă o geantă de voiaj în care, alături de obiecte de îmbrăcăminte, şi o borsetă. În aceasta au găsit o cutie cilindrică neagră conţinând o substanţă vegetală uscată, de culoare verde, tip mugur, şi o altă cutie care conţinea urme de substanţă vegetală, tip măcinătoare, o pungă din plastic ce conţine substanţă vegetală de culoare maronie şi şase filtre de culoare albă, o cutie din carton de culoare neagră, în interior fiind un sul de foiţe ţigarete şi o cutie de carton de culoare maro, ce conţinea un sul de foiţe de ţigarete.
Reclamat de concubină
Cu ocazia depistării, cel în cauză a declarat că substanţa vegetală tip muguri este marijuana, cele două cutii cilindrice sunt grindere, în punga din plastic se află tutun măcinat, iar în cele două cutii din carton sunt foiţe pentru tutun.În cursul urmăririi penale, bărbatul a afirmat că se află într-o relaţie de concubinaj cu tânăra care i-a alertat pe poliţişti.
„Într-o seară, fiind la locuinţa tinerei, cei doi s-au certat, iar inculpatul a exercitat unele violenţe asupra concubinei sale. Spre dimineaţă, fata s-a deplasat la Secţia 1 Poliţie Constanţa pentru a sesiza cele întâmplate.
În timpul lipsei sale de la locuinţă, inculpatul a introdus într-o geantă de voiaj bunurile proprii, inclusiv borseta în care se aflau cele două grindere, în unul fiind canabis, cutia cilindrică ce conţinea canabis, tutun, filtre şi foiţe şi apoi a pus geanta în autoturismul personal. În acel moment, la faţa locului au sosit organele de poliţie, care au identificat bunurile ilicite”, menţionau procurorii DIICOT.
În faţa procurorului, inculpatul a susţinut că tânăra ar fi cea care a procurat canabisul în urmă cu câteva săptămâni, însă cumpărarea a fost făcută de amândoi, el fiind consumator de asemenea substanţe. În replică, fata a negat că ar fi contribuit în vreun fel la procurarea canabisului.
Tânărul a fost condamnat de Tribunalul Constanţa la patru luni de închisoare cu suspendare pentru infracţiunea de deţinere fără drept de droguri de risc pentru consum propriu. Decizia nu este definitivă şi poate contestată la Curtea de Apel Constanţa.