7 mai 2018. Pe un pat al unui spital bucureştean, scriitorul Marin Ioniţă şi-a încheiat drumul. Cel pământesc, pe care l-a parcurs în 89 de ani, cu bune şi cu rele. Era ziua fatidică în care se împlinea „profeţia” pe care o mărturisise cu puţin timp înainte arhiepiscopului Calinic.

Pe un ton resemnat, Marin Ioniţă spunea câteva cuvinte în care-şi rezuma parcă întreaga existenţă: „Părinte, îi mulţumesc lui Dumnezeu că mi-a îngăduit să mă bucur de lumina soarelui atâta vreme şi să păşesc pe pământul Lui. Dar acum, sunt pregătit de plecare! Ştiu că până aici mi-a fost…” Şi-n vocea venerabilului s-a simţit un tremur iar cel care-i asculta cea de pe urmă dintre confesiuni, a înţeles că omul, asemeni aleşilor lui Dumnezeu, are presimţirea iminentului sfârşit. Era ultima convorbire dintre cei doi prieteni. S-a întâmplat întocmai. Cu ochii spre fereastra pe care pătrundea soarele primăverii, scriitorul şi-a dat ultima suflare, asemeni unui suspin izbăvitor. De atunci începea drumul ceresc, printre stelele pe care odinioară condeierul le contempla lucind peste Trivale, pădurea pe care o purta în inima sa.

Prin voia arhiepiscopului, tot în spaţiul mirific dintre codrii seculari, avea să fie aşezat trupul neînsufleţit al regretatului Om care a marcat literatura română contemporană prin vasta sa operă.

Sâmbătă dimineaţa în cimitirul Schitului Trivale s-au adunat câţiva dintre foştii prieteni ai prozatorului. Au aprins lumânări, s-au rugat pentru sufletul său şi au evocat momente trăite împreună. Întâlnirea a fost animată mai cu seamă de către Constantin Samoilă, distinsul artist plastic care a împărtăşit tuturor amintiri cu şi despre Marin Ioniţă. Cu toţii au admirat superbul aranjament floral care trona peste criptă: crini, garoafe, margarete, trandafiri, lalele, într-o combinaţie cromatică armonioasă de alb şi galben.

Între gingaşele plante înmiresmate, o hârtie conţinea un mesaj înduioşător: „Maestre, cântaţi şi printre aştri!” Semnătura: …”Simfonia Lalelelor”! Nimeni dintre cei prezenţi nu ştia cine şi când a adus acest „dar”. Unul dintre monahi ne-a şoptit, sporind misterul: „Când de-abia se luminase de ziuă, cineva a venit, a aprins lumânări, a aşezat aranjamentul floral şi a dat un pomelnic spre a fi citit la altar. Ne-a spus că vine din partea…Simfoniei Lalelelor!”

Atât a povestit călugărul, şi a tăcut, plecând la ale sale. Cei câţiva prieteni ai scriitorului, după surâsul conspirativ al monahului au bănuit autorul, în persoana arhiepiscopului Calinic care, tainic, ar fi trimis superbele flori desprinse parcă din Rai…

Distribuie pe Facebook