Criza politică de la Ştefăneşti continuă. Chiar dacă PSD Argeş i-a „urecheat” pe primarul Ioana Jenica Dumitru şi pe viceprimarul Ion Mihalcea (ultimul fiind şi lider al organizaţiei locale), cei doi îşi văd în continuare de războiul lor politic. Astfel, la ultima şedinţă (extraordinară) a Consiliului Local, primăriţa s-a trezit în sală cu doar trei consilieri, restul continuând boicotul început cu ceva timp în urmă. În aceste condiţii, d-na Dumitru ameninţă că de astăzi începe procedurile legale de dizolvare a Consiliului Local (conform legii, dacă nu se întruneşte într-un anumit interval de timp, un consiliu local poate fi dizolvat). Proiectele oraşului sunt, deci, blocate de disputa absurdă dintre cei doi, spre nemulţumirea tot mai multor cetăţeni dezamăgiţi de votul dat în 2016, când chiar au crezut într-o schimbare reală a localităţii lor.
Consiliul Local Ştefăneşti ar putea fi dizolvat!
Advertisement
Advertisement