Condusul noaptea ar putea fi interzis unor categorii de șoferi.
Apar noi interdicții pentru șoferi! Reglementările privind permisul de conducere se vor schimba curând în Uniune Europeană (UE).
Una dintre modificările propuse de oficialii europeni prevede introducerea unei interdicții de a conduce noaptea. Dacă Parlamentul European va adopta proiectul de lege, toate statele membre din UE vor fi obligate să pună în aplicare această interdicție.
Scopul principal este reducerea numărului de accidente rutiere. Proiectul de lege a fost deja depus și a fost prezentat marți, 19 septembrie 2023. Interdicția îi vizează pe șoferii începători și pe cei vârstnici, potrivit Karlsruhe Insider.
Conform sursei citate anterior, oficialii europeni vor să reducă la zero numărul deceselor cauzate de accidentele rutiere până în 2050.
Foto descriptiv