Vicepreşedintele Consiliului Judeţean Ion Mînzînă ne-a declarat că una dintre cele mai mari urgenţe din Argeş se referă la conducta de apă care leagă Piteştiul de Moşoaia şi de Poiana Lacului. Aceasta este administrată de Regia de Apă, dar este veche şi nu mai face faţă. „Reparăm într-o parte, se sparge în alta. Încercăm să obţinem prin Ordonanţa 28 fonduri să o schimbăm, căci nu se mai poate continua aşa. Sperăm să şi reuşim, iar acum lucrăm la documentaţia ce trebuie depusă la Ministerul Dezvoltării Regionale”, ne-a declarat Ion Mînzînă.
Primari… şi primari
Într-o şedinţă extraordinară, Consiliul Judeţean a alocat fonduri pentru reabilitarea unor şcoli, pe baza solicitărilor făcute de primari. Din păcate, unii edili nu au iniţiat procedurile legale pentru a accesa fondurile (e nevoie de o hotărâre de Consiliu Local privind rectificarea bugetului, după care se iniţiază procedurile de achiziţie publică a lucrărilor vizate). „Am făcut controale în mai multe comune. Unii primari s-au mişcat bine, alţii nu. Nu am ţinut cont de culoarea politică a primarilor când am dat banii. Dar este păcat că avem în judeţ şi consilii locale mai… amorţite, să spunem aşa”, ne-a declarat Mînzînă.
Claudiu DIŢA