Aseară, Prefectura a comunicat decizia de demitere a conducerii DSP Argeş şi instalarea în funcţia de director a medicului militar Guiţă Alexandru, de la Spitalul Militar.
În plus, prefectul a anunţat că urmează şi demiteri la nivelul management-ului din spitalele unde au apărut grave probleme de gestionare a cazurilor Covid-19. Este vorba de SJU Piteşti şi Spitalul Municipal din Câmpulung.
„Începând de astăzi (n.r. – 16 aprilie a.c.), şefa DSP Argeş, Sorina Honțaru a fost înlocuită de către dl. Guiță Alexandru, managerul Spitalului Militar. Vor urma demiteri pe toata linia.” – a precizat Prefectul Emanuel Soare.
Spre miezul nopţii, prefectul a revenit cu detalii privind mecanismul şi motivele care au dus la această decizie pe care Dan Manu, preşedinte C.J. Argeş (şi vicepreşedinte în cadrul C.J.S.U.) a contestat-o.
Prefectul Soare a declarat următoarele
„Coordonarea activității spitalelor se realizează de către M.S. prin intermediul DSP. Prefectul are un rol important în acest proces, dar nu coordonează activitatea spitalelor, DSP-ul o face. Demiterile și numirile nu se fac de către prefect, ci de către ministrul sănătății. Ministerul este la curent, permanent, cu situația din județ, cu raportările care se fac, cu activitățile derulate, prin intermediul DSP-ului, Centrului de coordonare a intervenției, prefecturii etc. Evenimentele descrise în spațiul public în ultima perioadă – legate de focarele din spitalele argeșene – evidențiază grave probleme de management al instituțiilor care coordonează activitatea spitalelor. Vor fi schimbări și în managementul spitalelor, de asemenea.”
„Prefectul face analiza modului în care se derulează activitatea DSP și a spitalelor, propune soluții de îmbunătățire, iar ministrul decide și face demiterile/numirile necesare. Sunt multe discrepanțe și deficiențe în activitatea DSP, iar acestea sunt legate de modul în care se fac raportările, modul în care se realizează anchetele epidemiologice, modul în care se fac circuitele în spitale, modul în care se verifică activitatea din spitale, modul în care se verifică respectarea procedurilor de către personalul medical, modul în care se comunică cu managerii și directorii medicali. O apreciez pe doamna Honțaru, am colaborat bine, ne-am înțeles în punctele cheie ale activității. Este nevoie, însă, de o mai bună înțelegere a modului în care trebuie luate și impuse măsurile, atunci când lucrurile nu se fac cu rapiditatea și hotărârea necesare în situații de criză.”
„Sunt sigur că noul manager al DSP va prezenta toate disfuncționalitățile și le va rezolva, militărește, în cel mai scurt timp.” – a conchis prefectul de Argeş.
8 Comentarii
Anonim
am mai spus-o si acum o saptamana ca aceasta habarnista coafata nu are nici pregatirea si nici nivelul de inteligenta necesar pentru o astfel de provocare profesionala. O ciumata rosie.
Anonim
O aroganta incompetenta!
Anonim
Există şi aroganță competentă !!?
Anonim
Nicăieri în lume , ca la noi, politicienii la putere nu s-au substituit medicilor in tratarea pacienților/bolnavilor în actuala Pandemie cu CoVid 19 !
O nenorocire ca Pandemia Mondială cu CoVid 19 nu a fost transformată in altă parte a lumii în Dictatura politică a unui partid şi a unui individ aflat …”la butoane”(dar care este/ sunt obligat/i să respecte Constituția şi legile votate de Parlament, în vigoare sau care vor fi votate).
Sesizarea Curții Constituționale a României de către Avocatul POPORULUI (16-04-2020) cu privire la „încălcarea prevederilor CONSTITUȚIEI României” de Actele emise de presedintele Iohannis care stau chiar la Baza „gestionării” Stării de Necesitate (plină de abuzuri constituționale/ împotriva unor legi ORGANICE, dar şi a altora /”în cascadă”), arată că România traversează NU DOAR o Pandemie , ci trece printr-o criză politică de ABUZ de Putere (politică/dictatură) fără precedent de la 1989 încoace, care a fost amendată şi de PARLAMENTUL României în 20-04-2020 când a votat Decretul de Prelungire a Stării de Necesitate , dar a clarificat şi cadrul legal în care TREBUIE să acționeze Guvernul în gestionarea Pandemiei ( fără să mai încalce CONSTITUȚIA şi Drepturile constituționale ale cetățenilor României ) !
Aviz …!!
Anonim
Stie cum arata o perfuzie sau o seringa ,dupa fata nu cred mai buna era pe centura , putea face cariera !!!
Anonim
Bravo domnule Soare mai sparge găștile astea de corupti incompetenți care sunt în toate domeniile. Mult succes .De așa conducători avem nevoie în România. Paște Fericit tuturor oamenilor cinstiți!!!
Anonim
Așteptăm modificări și în învățământul argeșean. Colcăie de corupție (șpaga este la ordinea zilei) și curvia.
Începeți cu inspectorul General Tudosoiu, auditor Dascălu, salarizare Puiu, contabilitate Ușurelu, etc.
Pe unde umblă indivizii mai sus menționați rămâne pustiu în buzunare.
Anonim
„Tinere”, tu eşti încă preşcolar şi nu i-ai cunoscut pe părinții lor spirituali/NAŞII, „răposați” (la pensie !) : contabil şef-Savu Ion ; jurist Nica Mircea sau gaie mațu Constantinescu Cornel !