În vârstă de 29 de ani, Petruţ Stancu, din Piteşti, a ajuns, aseară, în arest, după ce a fost prins de poliţiştii Biroului Rutier Piteşti circulând cu maşina, deşi avea permisul anulat. Tânărul cu pricina se afla la volanul unei limuzine BMW seria 5 pe strada Depozitelor, unde a fost reperat de oamenii legii. Agenţii rutieri aveau informaţii din care rezulta că, deşi nu mai are acest drept, împricinatul sfida legea şi continuă să conducă. Când au reperat maşina, poliţiştii au şi pornit în urmărire. L-au ajuns din urmă, l-au blocat, l-au tras pe dreapta şi l-au dus direct la audieri. Petruţ Stancu deja fusese condamnat la un an şi trei luni de închisoare cu suspendare pentru conducere sub influenţa băuturilor alcoolice pe un termen de încercare de patru ani. Cu toate acestea, aşa cum am precizat, el a continuat să se urce la volan. Tânărul a fost reţinut 24 de ore pe bază de ordonanţă şi încarcerat în arestul poliţiei judeţene şi va fi dus la instanţă cu propunerea de arestare preventivă.
Val. NICOLAU