În timpul unui control de rutină, agenţi ai Biroului Rutier Curtea de Argeş au tras pe dreapta un autoturism care circula pe strada Traian din municipiul Basarabilor şi au solicitat documentele la control. Foarte sigur pe el, bărbatul de la volan, Vasile Sergiu M., de 32 de ani, din Corbeni, a prezentat permisul de conducere, cartea de identitate şi certificatul de înmatriculare al maşinii. Aparent totul părea în regulă numai că, examinând cu atenţie permisul, poliţiştii au constatat că prezenta urme vizibile de contrafacere. Mai direct zis era falsificat, iar după verificări a rezultat că împricinatul nu deţine permis de conducere şi în cauză a fost deschis dosar penal pentru conducere fără permis, fals în înscrisuri oficiale şi uz de fals.
Val. NICOLAU