Promotorii peisajelor locale sunt acum în aşteptare și trăiesc din rezerve. În vremuri tulburate de pandemia de coronavirus, proprietarilor de cabane și pensiuni clasificate cu margarete le este greu să preconizeze ce va urma.
Gospodarii antreprenori așteaptă cu toții să vadă încotro ne duce pe toți valul schimbător al crizei sanitare. În ce ape se scaldă turismului rural am aflat de la Ana Vorovenci, președinta filialei Argeș a Asociației Naționale de Turism Rural Ecologic și Cultural din România (ANTREC).
Startul relaxării, ratat
Chiar dacă unitățile de cazare în regim hotelier au undă verde să-și reia activitatea începând cu acest weekend, pensiunile omologate ratează acest start fiindcă, deocamdată, nu au fost făcute rezervări pentru următoarele două săptămâni din luna mai. Pentru membrii ANTREC Argeș, epoca relaxării începe odată cu sezonul estival și cu vacanța școlară, adică după jumătatea lunii iunie.
Familiile cu copii care vor căuta, în vacanța de vară, să evadeze din orașe ar putea redresa turismul rural din județ dacă se vor caza la pensiunile argeșene. După o perioadă lungă de timp petrecută în casă, turiştii îşi vor dori să iasă cât mai mult la aer curat. Să sperăm că virusul își va face cât mai iute bagajele și va pleca mai repede de pe meleagurile noastre…
Primii turiști, după 15 iunie
Ana Vorovenci: „Pentru această vară, turiștii fideli și-au păstrat vacanțele rezervate încă de anul trecut, ceea ce înseamnă că, după 15 iunie, locurile sunt ocupate în proporție de 40%. Când ne sună pentru detalii, oamenii interesați de pachetele turistice ne întreabă la unison: cât costă cazarea și câți turiști mai sunt în pensiune? Deocamdată suntem în expectativă, o să vedem cum evoluează lucrurile. Este o etapă de dezbateri pentru a găsi soluțiile potrivite. Nu putem ieși din context. Cert este că nu putem risca folosirea capacității maxime de cazare. Pensiunile nu vor mai fi ocupate 100%. Vor fi rezervate cel mult cinci camere. Vom acorda o atenție deosebită curățenei și dezinfecției, vom limita pe cât posibil contactul personalului cu turiștii, vom asigura unitatea de cazare cu echipamente de protecție. Luăm în considerare și măsurarea temperaturii corporale, dar acest gen de aparate nu se găsesc oriunde; necesită, de asemenea, costuri suplimentare. Pentru a le oferi turiștilor un sentiment de securitate, astfel încât să se poată simți confortabil, se impun anumite investiții. Lumea e chibzuită în această perioadă de criză și nu ne permitem majorarea tarifelor. Probleme sunt destule. De exemplu, la o pensiune nu e posibilă identificarea pesoanelor infectate sau purtătoare de virus. Turistul nu poate fi obligat să prezinte la cazare certificat de la medicul de familie că este clinic sănătos. Măsurile de siguranță pe care le vom adapta la specificul activității sunt pentru protejarea oaspeților, dar și a proprietarilor. Cuvântul de ordine este încrederea pentru a-l încuraja pe proprietar să-și continue afacerea și pentru a-l mulțumi pe turist și a-l determina să revină. E vorba despre câștigarea și menținerea încrederii.”
Alte propuneri
Iată și alte propuneri făcute la masa dezbaterilor cu membrii ANTREC. Nu vor mai fi folosite grupurile sanitare care sunt în comun. Va fi păstrată distanța socială între turiști atât la servirea meniurilor, cât și în timpul activităților de recreere. Unii oaspeți vor mânca în sala de mese, alții pe terasă sau în grădină. Servirea mesei în cameră nu este agreată. Pentru ca grupurile să nu se intersecteze se stabilesc trasee și orare separate și când pleacă în drumeții. Vor fi aplicate măsurile igienico-sanitare deja știute. Dezinfectarea suprafețelor și a spațiilor comune, inclusiv a locurilor de joacă va fi făcută riguros. Proprietarii vor pune la dispoziția turișilor dezinfectant pentru mâini, iar pentru tălpile pantofilor vor fi așternute la intrare preșuri îmbibate cu aceeași soluție.
Efect de domino
Lipsa turiștilor din satele argeșene nu îi afectează doar pe proprietarii de pensiuni, ci și pe meșterii populari și producătorii locali. Din cauza restricțiilor impuse de pandemie, evenimentele de promovare (târguri, festivaluri etc) au fost anulate sau, în cel mai bun caz, amânate. Criza are efect de domino, afectați fiind proprietarii, turiștii, dar și comunitățile locale.
(N.G.)
Un Comentariu
Anonim
Aşa aflăm şi noi (în pandemie Covid 19) cum ar trebui să fie/să arate „agro-turismul” normal (de fiecare zi ) !